joi, 30 octombrie 2014

Institutul Blecher 95



Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, de la ora 19, sunteți invitați la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sector 2, Bucureşti) pentru a 95-a ediție a Institutului Blecher. Vor citi Nora Iuga, Diana Caragiu şi Adelina Pascale.

Nora Iuga (n. 1931) a fost membră a Cenaclului Luceafărul” condus de Miron Radu Paraschivescu, în care s-a închegat nucleul grupului oniric. A publicat, începând din 1968, numeroase volume de poezie, proză şi jurnal, printre care Inima ca un pumn de boxeur (1982), Piaţa cerului (1986), Spitalul manechinelor (1998), Sexagenara şi tânărul (roman, 2000), Autobuzul cu cocoşaţi (2001), Fetiţa cu o mie de riduri (2005), Berlinul meu e un monolog (jurnal, 2010) şi recentul roman Harald şi luna verde (2014). A primit mai multe premii, în România şi în spaţiul german, iar cărţile sale au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Italia, Elveţia, Spania, Bulgaria şi Slovenia.

Diana Caragiu a publicat în 2014 volumul de poezii Respiră cu mine, tradus în limba franceză, despre care Moni Stănilă a scris că este „un debut altfel, ce nu încearcă alipirea de grupuri sau curente.”

Adelina Pascale (n. 1995) a absolvit Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea şi este studentă în anul I la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti.

Un comentariu:

  1. Numai oameni frumoşi pe listă! Cred că va fi un eveniment foarte reuşit! Mult succes tuturor!

    RăspundețiȘtergere