luni, 13 octombrie 2014

Câştigătorul concursului de debut


Nu a fost nici de data asta simplu, dar cei trei membri ai juriului au stat şi au cumpănit şi fiindcă trebuiau să aleagă un manuscris din toate pe care le-am primit, a fost acela al lui Ştefan Ivas, pe care Casa de Editură Max Blecher îl va publica şi lansa la târgul de carte Gaudeamus de la Bucureşti (19-23 noiembrie). Le mulţumim tuturor poeţilor care au trimis volumele lor şi le urăm succes. Câţiva au scris cărţi bune pe care sunt sigur că le vom vedea curând publicate.



VCR
- unchiul din america -



băgam transformatorul în priză
un prelungitor în transformator
vcr-ul în prelungitor.
înainte să apăs pe play îmi plăcea să ascult
huruitul acela uşor
pe care-l scotea odată pornit
ca un tors de pisică
huruitul pe care-l puneam pe seama
unui tractoraş cu baterii din interior
al unui camion de jucărie care se învârtea în cerc acolo

(tot într-un camion, camion plin cu mere, spunea tata, părăsise şi el ţara. după multe peripeţii reuşise în cele din urmă să ajungă în america de unde trimisese vederi şi poze. deşi cu mâinile groase de muncitor nebărbierit şi cu o cămaşă boţită apărea lângă maşini luxoase, în camere spaţioase cântând la pian scriind ceva la un birou mare de mahon sau cu un pahar de whisky în mână. pe jos erau covoare pufoase, albe, canapele şi fotolii uriaşe de piele iar în fundal se zăreau zgârie-nori şi o bucată perfect albastră de cer.

după revoluţie nu s-a mai întors. unii spuneau că-i spion şi n-are cum, alţii că s-a înstrăinat şi nu mai ţine la neamuri. a trimis însă un pachet cu un video şi casete cu filme pe teme religioase. se părea că în vest îl găsise pe Dumnezeu sau – cum ne spunea tata numai nouă şi numai după câteva pahare – „ajuns în curu’ gol în america, pentru că doar nici acolo nu stau câinii cu colaci în coadă şi nu-ţi dă nimeni nimic degeaba, a trebuit să treacă la pocăiţi că america-i plină de pocăiţi şi ăştia atât asteaptă să te faci unul de-al lor că imediat te ajută. nu vedeţi că le-a făcut calicilor ălora din capătul satului până şi casă!”)

în după-amiezele de vară
când arşiţa ne alunga de la cules fasole
când nu era nimic interesant pe tvr
puneam o casetă de la unchiu’
the ten commandements cu charlton heston de exemplu
după huruitul cunoscut apăsam play
tânărul moise află ca nu era nobil egiptean
ci fiu de sclav evreu
(„son of hebrew slave”)
rătăceşte o vreme prin deşert
îl găseşte pe dumnezeu
dar se întoarce să-i salveze pe ai lui
bărbos cu plete şi cu o sclipire în ochi
(pe care îmi plăcea să cred că o avusese
şi unchiu’ când ajunsese în america)
şi tocmai când urma să despartă cu toiagul
apele mării roşii
ne striga mama să venim să despărţim
fasolea culeasă de păstăi
puneam pauză
huruitul continua
îl auzeam de pe prispă
mâinile dezghiocau păstăile
camionul cu mere demara
din ţara sclavilor care culegeau fasole pe câmpuri
urma să ne scoată unchiu’
bărbos într-o cămaşă boţită
dar cu o sclipire în ochi

Ştefan Ivas

Un comentariu: