„Copilul marilor reîntoarceri”

E din ce în ce mai greu să vorbeşti despre cărţile de poezie nedreptăţite sau ignorate ale debutanţilor când ţi se confirmă an de an lipsa de interes şi indispoziţia cronicarilor în faţa unor volume ce propun viziuni înnoitoare în poezia românească cea mai nouă. Despre complicatele mecanisme ale premiilor literare nici nu are rost să mai vorbim – 2013, spre exemplu, a fost în mod clar anul lui Ştefan Baghiu, care a eclipsat cu Spre Sud, la Lăceni celelalte debuturi notabile din ultima vreme. Cine i-a citit pe Ion Buzu (3 ml de konfidor), Florentin Popa (Trips, heroes & love songs) sau Raluca Blezniuc (imnul cioZvârtei) ştiu că această observaţie nu e deloc exagerată – la fel ca Livia Ştefan, Radu Niţescu şi Alex Văsieş cu un an înainte, Buzu, Popa şi Blezniuc meritau mai multă atenţie din partea criticii şi a juriilor, dar, din varii pricini, nu au avut parte de ea. Despre imnul cioZvârtei mi se pare că s-a scris cel mai puţin, volumul apărut la editura Vinea fiind trecut cu vederea consecvent în cronici & bilanţuri, deşi cred că Raluca Blezniuc este, cu acest volum publicat la 22 de ani, una dintre vocile clare, puternice şi personalizate ale momentului. Despre „simplitatea” şi „naturaleţea” discursului ei scrie şi Ioan Es. Pop pe ultima copertă, dar cred că adevăratele calităţi ale acestei poezii sunt de căutat în ironia şi autoironia cu care poeta îşi tratează temele, precum şi în uşurinţa sa de a crea scenarii (sau, uneori, scenografii) ce debordează de imaginaţie şi în care se mai aprind câteodată artificiile jocului (experimentului) de limbaj. Aproape întotdeauna, pendularea între tonul coroziv şi dezinhibat şi tandreţurile crude, între biografism şi imagism, între liric şi narativ este montată convingător, imnul cioZvârtei conducându-şi cititorul, cu ocoluri şi reveniri, prin mica sa lume de ciudăţenii & picanterii: „capăt de drum / un cuib / simplul gând al schimbării / Bastion, / ajungem o sursă de perturbare / a celor mai frumoase trăiri / nimeni nu acceptă experienţa celuilalt // cel mai iubit? // cel mai înţelept? // ne adunăm toţi în aceeaşi farfurie / de porţelan // e un timp de ucis Arici şi / de luptat împotriva unor prejudecăţi / scrise din propria invazie / e inutil să tremuri // miros de castane prăjite / aleea / aşadar viaţa poate fi / sub teoria iluziilor a lui g. liiceanu” („copilul marilor reîntoarceri”).