cobalt este, după cum
știam încă dinainte să o public, o carte citită și pricepută în o sumedenie de
feluri (dar niciodată căldicel). Am ajuns, de-a lungul a zece ani, să știu cum
se scriu la noi, în majoritatea lor, cronicile de carte, așa că nu pot decât să
constat extremele receptării ei, la care desigur că mă așteptam. Mai știu și că sunt câțiva care mă așteptau cu articolele deja scrise, nu trebuie decât să mai insereze, acolo, un citat-două din carte.
A fost și un articol care m-a
uimit cu adevărat, și a cărui virulență demonstrativă nu o înțeleg, deși îl
consider pe autor unul dintre cei mai inteligenți și mai analitici din generația
noastră (în ce fac ei acolo, pe zona asta critico-academică etc). Mă rog, nu
insist, e treaba omului dacă are alte gusturi sau criterii de receptare.
Despre Cristea-Enache și Dan C. Mihăilescu ce să vă mai
spun? E, de fiecare dată, o halima întreagă.
Pe scurt, deși nu mai tind să fiu obsesiv în privința
cronicilor pe care le primesc, mă interesează. Dar mă interesează clar mai
puțin decât o lungă discuție cu un cititor cultivat și inteligent sau cu un
poet bun, ori ca textul unui asemenea om pe un blog sau oriunde altundeva
(accentul nu mai cade, slavă Domnului, pe revistă
literară), care scrie (și) cu emoție, empatie,
implicare despre ce am așezat în cartea aceea.
Nu vreau să spun că nu mai dai dau doi bani pe
critică, ci că (din păcate) nu-mi mai trezește prea des interesul ce are de
spus. În orice caz, nu goarnele faimoase ale actualității. Dar cred că am mai
scris despre asta în ultimii ani.
Cât despre cobalt,
eu știu că în cărticica asta sunt poemele cele mai bune și mai hotărâtoare pe care le-am scris. Bine că am fost în stare să o duc la capăt. Oricum o fi el, capătul.
Au scris sau vorbit despre cobalt:
Dan C. Mihăilescu, la Omul care aduce cartea, pe Pro TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu