Poeții

Nu vă mirați. Poeții, toți poeții sunt
un singur, ne-mpărțit, neîntrerupt popor.

                                                             (Lucian Blaga)

erau mulţi şi stridenți şi plini de ei
iar gara micuţă pur şi simplu nu putea să-i încapă la ora aia,
la orice oră, pe toţi.

erau deştepţi şi spirituali (fiecare dintre ei un mare artist),
dar puţeau a băutură şi-a tutun mucezit
şi începuseră să-i pipăie pe trecătorii
care se nimeriseră în înghesuiala dementă.

(erau nişte rozătoare lacome
care se credeau nemuritoare.

un malaxor de cuvinte băloase

cu aripioare.)

nu-i interesa decât ce spuneau ei, fiecare vorbind în legea lui
sporovăind fără măsură
de parcă lumea ar fi început şi s-ar fi sfârşit cu el.

dacă i-ai fi lăsat de capul lor
ar fi distrus totul.
pădurile ar fi dispărut şi ei ar fi continuat să strige
să li se mai aducă hârtie
depozitele de băutură s-ar fi golit şi toate râurile
ar fi secat
fiindcă nimic nu părea să le poată stinge setea.

după ce-au coborât din tren,
le-a luat multă vreme să se dezmeticească, dar
până la urmă cei 53 de poeţi au pornit spre hotel.

ce puteam să fac cu oamenii ăştia?
să merg la un meci de rugby?
să-i îngrămădesc pe un pod şi să încerc să-i conving

                                                             să se-arunce? 

erau mulţi şi foarte siguri pe ei
deşi nici un singur vers de-al lor nu

nici măcar unul