Când poeţii se întâlnesc

Sunt un mare fan (e prima oară când mărturisesc asta) al întâlnirilor dintre poeţi. Al momentelor extraordinar de intense sau, dimpotrivă, caraghioase şi total ratate din tot felul de cauze - vanităţi, nepotriviri de caracter sau de opţiune artistică, sau pur şi simplu stângăcii şi infantilisme. Că doar poeţii pot fi cei mai stângaci şi mai infantili oameni mari de pe lumea asta.
Am vânat în ultimii şapte ani câteva astfel de întâlniri cu totul improbabile - genul de instantanee pe care nu le-ai vedea întâmplându-se: Dalai Lama primit de Patriarhul Constantinopolului sau un şaman din Amazonia dând mâna cu Andreea Marin.
Prima a fost, acum vreo şase ani, în redacţia "României literare", unde s-au întâlnit (într-o încăpere îngustă şi tare-nghesuită) Angela Marinescu şi Constanţa Buzea. Atât de mare era distanţa dintre cele două doamne, încât şi după ce s-au salutat şi pupat destul de silnic, cei câţiva ani-lumină care le despărţeau păreau foarte greu de parcurs. Încercând să o evite pe Constanţa Buzea, Angela Marinescu a încercat o fandare imposibilă şi s-a lovit destul de rău de un dulap. O întâlnire din care a ieşit, aşadar, destul de şifonată. Nu le-am văzut niciodată împreună pe Mariana Marin şi Angela Marinescu, iar o asemenea alăturare mi se pare cu totul imposibilă.
O altă întâlnire improbabilă la care am asistat a fost cea dintre Ion Mureşan şi Emil Brumaru. Doi dintre cei mai mari poeţi ai ultimelor decenii, stând împreună, pe o terasă din Botoşani, sau anul trecut la Iaşi: unul euforic, jucăuş şi inepuizabil, celălalt... ei bine, hai să spunem doar că nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Emil Brumaru râzând.
Între noi, cei mai tineri, nu cred că se vor repeta vreodată zilele (cu câteva momente incredibile de apropiere şi de prietenie) petrecute acum exact cinci ani la Fiad şi Bistriţa; a fost, acela, primul moment în care ne întâlneam - şi făceam cunoştinţă - poeţii (plus câţiva prozatori) recent debutaţi, premiaţi etc. O masă la care stau Ruxandra Novac, Elena Pasima şi Ioana Bradea sau o seară în care Teo Dună, Dan Sociu, Dan Coman, Bogdan Lipcanu, Sebastian Sifft şi alţi câţiva vorbesc sincer şi relaxat despre literatură şi autenticitate e ceva ce poate numai extratereştrii (dacă răpirile lor ar fi ceva mai organizate) vor putea repeta. (Tot atunci am văzut pentru prima dată superbul Big Time, din 1988, al lui Tom Waits.)
De pomină a fost, în secolul trecut, întâlnirea dintre Federico Garcia Lorca şi Hart Crane, în Brooklyn. O seară imposibilă - Crane era deja beat când a ajuns Lorca, iar acesta nu vorbea engleza, după cum Crane nu ştia o boabă din limba andaluzului. Philip Levine a scris un poem simpatic pornind de la asta.
O altă întâlnire bizară despre care am citit de curând a fost cea dintre Bukowski şi Ginsberg. Cei doi aveau o lectură în faţa unui public de 1600 de oameni. Bukowski, fireşte beat, l-a tot provocat pe Ginsberg, ironizându-l în gura mare când acesta a intrat şi spunându-i că nu a mai scris nimic bun de la Howl şi Kaddish. La sfârşit, după lectură, Bukowski i-ar fi spus lui Ginsberg: "Ginsberg, eşti un om bun", deşi acesta se temuse că îl va trata de "poet academic" sau "poponar ochelarist". Iar Ginsberg şi-l aminteşte pe Bukowski ca pe un tip "prietenos şi agreabil".

în fotografie: Teodor Dună, Elena Pasima, Ruxandra Novac, Cl. K., Dan Sociu, în bucătăria Comanilor din Bistriţa (2004)