Festivalul Dilema Veche

De mâine până duminică, la Alba Iulia.

Dacă sunteți prin zonă, nu uitați de maratonul poetic de sâmbătă seară. Lecturile vor avea loc la Traseul celor trei fortificații.

Vor citi Adela Greceanu, Domnica Drumea, Andrei Bodiu, Aurel Pantea, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Radu Vancu și subsemnatul.

((v))

Un supliciu din evul mediu consta în închiderea condamnatului într-o statuie de fier scobită reprezentând o fecioară și prevăzută în interior cu vârfuri ascuțite și lame de oțel. Mater dolorosa, fecioară de fier, ai milă de noi, cei care am trecut prin infern. Cine va scoate primul arma, cine își va arăta primul colții? O mie de întrebări pe care să le pui ca ultim om liber. A fost doar un start fals. Într-un spațiu în care circulau miliarde de coduri în fiecare secundă. Pisicile mumificate, gena defectă, conservatorismul obez, vampirismul, prefăcătoria oamenilor-lăcustă? Nu, în niciun caz ele! Mai bine să plecăm la drum cu bătrânii grungeri, lăsând în urmă armatele de Chucky gata în orice moment să-ți sară la gât, panica nucleară, pe Goebbels și copiii lui mult prea ascultători.

* după Cum puteți deveni iluzionist (Tururi și trucuri de iluzionism), de A. Iozefini (București, 1991)

((v))

În feeria americană, un tânăr prinț – așa cum se petrec lucrurile în toate feeriile – e în căutarea unei tinere fete. În momentul în care e cât pe ce să o prindă, ea urcă într-o litieră purtată de patru oameni. În acest moment vrăjitorul inamic trage storurile care protejează interiorul litierei de razele soarelui. Tânărul prinț strigă: „Am văzut-o, e înăuntru, este a mea.” „Nu încă”, îi răspunde vrăjitorul și, ridicând storurile, litiera se dovedește într-adevăr goală. De aici începe de fapt povestea. De la planșeul mobil, cu tijele și contragreutățile lui, un întreg angrenaj e pus în mișcare pentru a disimula suficient de convingător. Mari ramificări de țesuturi cibernetice acoperă oglinzile ca o iederă, ca un mărăciniș delicat. În cele din urmă, dacă totul merge ca pe roate, nu vom mai vedea nimic înafară, și asta ne va aduce împăcare multă. Ne vom bâlbâi uneori în fața necunoscutului dând din coadă ca în fața unui os de-abia dezgropat. Acostarea unei limbi (tot mai străine) în golfuri necunoscute. Afazia și mutismul isteric. Ligheanul murdar în care îți speli mâinile după. Disparițiile neașteptate, nebunia făcându-și iar numărul. Lupii tărcați pe care îi vom întâlni la marginea pădurii, cizmulițele de cauciuc ale iubitei scufundându-se în lacul ăsta care la noapte are să-nghețe. 

 
* după Cum puteți deveni iluzionist (Tururi și trucuri de iluzionism), de A. Iozefini (București, 1991) 

((v))

După ce femeia a fost legată, se coboară draperia care înconjoară cabinetul, până la nivelul scaunului pe care e așezată, acoperind-o. Se strecoară un cui de argint în spatele draperiei și se apropie de femeie foarte încet, de-a lungul câtorva zile, până când aceasta nu mai poate rezista și scoate un țipăt ascuțit, ca în fața unei păsări care vrea să-i ciugulească ochii. Picioarele scaunului încep să fie retezate, unul câte unul, de o mână invizibilă. Când și-a terminat treaba, mâna poate fi în sfârșit arătată (moment în care curiozitatea spectatorilor ajunge la paroxism), începe să strălucească, e o mână de cyborg înainte să cadă teatral în cazanul cu metal topit. Spectatorii sfâșie draperia înnebuniți de groază, descoperă trapa, descoperă cuiul și fierăstrăul și talașul și mâna care zace neputincioasă printre acarieni. Se reped la femeie, îi rup legăturile și încep să facă bucăți cabinetul cu ochi de pisică. Este momentul extazului și al gloriei. Femeia este liberă, dar se mai află încă pe scaun. Acum mulțimea o poate desfigura, îi poate mușca buzele și buricele degetelor, sfârcurile, carnea de pe coapse și lobul dulce al urechii, urmează invazia masivă a sângelui, pulverizarea oricărei iluzii, purgatoriul lenticular, o fiară cu 27 de guri și 27 de sexe pregătite pentru o nouă filmare.

* după Cum puteți deveni iluzionist (Tururi și trucuri de iluzionism), de A. Iozefini (București, 1991) 

Din Sibiu

Sibiu, 10-11 august 2013

((v))

Un asistent al scamatorului are un ou, pe care

îl ține în gură, aceasta fiind perfect închisă. În cursul

unei scene în care i se reproșează că nu a

cumpărat ouă pentru spectacol,

scamatorul îi dă asistentului o palmă ușoară

peste ceafă. Cu o tresărire, acesta deschide gura

iar oul apare între buze.

Mâna scamatorului maschează

pentru o clipă gura asistentului; acesta închide gura,

acoperind oul și păstrându-l mai departe,

în timp ce iluzionistul prezintă oul palmat pe care

pare că l-a scos din gura asistentului.

Pentru ușurința execuției, oul folosit de asistent este scobit,

în așa fel ca limba să-și poată face loc

fără greutate în scobitură.

De obicei se folosește o cochilie.

* după Cum puteți deveni iluzionist (Tururi și trucuri de iluzionism), de A. Iozefini (București, 1991) 

((v))

Mâna dreaptă se ridică, ia o bilă roșie, o arată publicului ținând-o în vârful degetelor, se îndreaptă spre o pălărie, intră în pălărie și iese din ea fără bilă, ca și cum ar fi depus acolo realmente un obiect, ca și cum, antrenat de obișnuință, spectatorul va admite iluzia, sau, dacă vreți s-o numiți așa, înșelăciunea, dornic să creadă că în pălărie e tot ceea ce ar vrea să ascundă, tot ceea îi este drag și îl face neputincios, și tot în pălărie sunt șesuri și păduri și plaje luminate de un soare roșu, imens, sub care asudă, se luptă, iubesc, tresar și visează niște ființe la fel de vii, de neștiutoare și de perverse, dar de fapt bila nu a fost niciodată introdusă în pălărie, iar lumea aceea a rămas fără soarele său roșu, imens, și nu i-a rămas decât să se usuce și să se sfărâmițeze în beznă, monoton, în bătaia vânturilor deșertice, castelele scufundate, turnurile vechi de o mie de ani implodând sub presiunea unei întunecimi ultime, prin care poți pătrunde doar mânat de vedenii, pentru că niciun fel de vedere nu vede prin zidul acela de întuneric compact, și lumina a devenit bunul cel mai de preț din univers, lumina, tocmai ea, care îți scapă atât de ușor printre degete.

* după Cum puteți deveni iluzionist (Tururi și trucuri de iluzionism), de A. Iozefini (București, 1991)