joi, 12 martie 2026

Institutul Blecher, ediția 331


 

Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 15 martie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeta Laura Francisca Pavel și prozatorul Iulian Bocai. În cadrul evenimentului va avea loc lansarea volumului Distribuția luminii artificiale de Laura Francisca Pavel (Casa de Editură Max Blecher, 2026).

Laura Francisca Pavel a publicat volumele de poezie Trucuri urbane (2022), Acțiuni și protocoale (2023), Zona de surescitare (2024) și Distribuția luminii artificiale (2026). A făcut parte din gruparea revistei „Echinox”, iar teza sa de doctorat a apărut în volum cu titlul Ionesco. Anti-lumea unui sceptic (2002). Este profesoară la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai”. Semnează, cu numele Laura Pavel, volume de teorie și de istorie literară și teatrală.
Iulian Bocai este scriitor și cercetător, cu un doctorat în filologie la Universitatea din București. A publicat romanele Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018) și Constantin (2019), o istorie intelectuală a instituționalizării studiului literar în Europa, Filologii (2020), colecția Eseuri (2023) și volumul de proză scurtă Revărsatul zorilor (2025).
Moderatori: Claudiu Komartin & Toni Chira

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu