Mă-ntorc, în a doua parte a săptămânii (11-14 iulie), la cel mai grozav festival de poezie din România, cel de la Bistrița. Am fost ultima oară acum șase ani, înainte ca tata să ne părăsească, înainte să devin soț și tată, înainte de pandemie și de tot ce i-a urmat, iar atunci în 2018, am petrecut alături de Angela Marinescu (ce ar fi împlinit astăzi 83 de ani) și de Ioan Es. Pop, doi mari poeți de care am fost, în diferite perioade din ultimii douăzeci și ceva de ani, foarte apropiat, și care s-au dus unul după altul la distanță de șapte luni.
Prima ediție a festivalului organizat de Gavril Țărmure, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari a avut loc în 2009, iar în toamna aceluiași an am pornit la București Institutul Blecher împreună cu o altă bistrițeancă de ispravă, Ana Toma | Tomagraph, care de altfel s-a ocupat câțiva ani și de partea vizuală a Festivalului Poezia e la Bistrița.
Dacă nu ar fi fost Institutul Blecher, nu ar fi fost, un an mai târziu, Casa de Editură Max Blecher și toate cărțile pe care le-am publicat în acești aproape 14 ani. Dacă n-ar fi fost ele, nu aș primi joi Premiul Editorul anului, ale cărei prime ediții au purtat numele Laurei Albulescu, de care mă leagă câteva amintiri foarte frumoase și vii, mie încă mi se pare că Laura s-a dus într-o excursie și s-a simțit așa de bine acolo (anume în Irlanda) că a rămas și ăsta-i singurul motiv pentru care nu am mai întâlnit-o de trei ani încoace.
Ce să mai, voi fi emoționat și cu tot felul de nostalgii, de joi până duminică, din nou la Bistrița.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu