sâmbătă, 9 ianuarie 2021

Premiul „Gheorghe Iova – textuare”, ediția a doua

 

Gheorghe Iova ar fi împlinit pe 8 ianuarie 71 de ani. Din păcate, scriitorul-conștiință ale cărui idei și teorii despre practica textuală au fost foarte prețioase pentru scriitura nu puținor autori prestigioși ai ultimelor decenii s-a stins din viață în vara lui 2019, pe 29 iunie.
Anul trecut, la sfârșitul lunii ianuarie, a avut loc prima ediție a Premiului pentru experiment literar „Gheorghe Iova – textuare”. Vorbim despre un premiu testamentar decernat, ca urmare a dorinței lui Iova, poetului și jurnalistului Răzvan Țupa, acestuia revenindu-i sarcina de a transmite mai departe premiul în 2021.
Pe 8 ianuarie 2021 a avut loc o ediție specială a Institutului Blecher, refugiat momentan în online (a fost cea de-a 12-a ediție pe net de când cu pandemia), în cadrul căreia a fost decernat pentru al doilea an acest premiu, a cărui valoare bănească provine de la artistul parizian Cătălin Guguianu și reprezintă o pensie lunară a acestuia, primită de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.
Câștigătoarea premiului este scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu (n. 1992, Chișinău), ce a debutat cu Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o (Cartier, 2010), căreia i-a urmat volumul de poezie Ai grijă de tine (Charmides, 2015). Paula a terminat primul său roman, din care a citit un fragment după primirea premiului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu