Paul Daian
N-am văzut să se fi spus sau scris ceva despre faptul că poetul Paul Daian a împlinit pe 4 august 65 de ani. Cu toate că recent n-a mai produs mai nimic menționabil (în 2001 îi apăruse la Editura Vinea antologia SOFTWIN, în care am descoperit atunci un autor „de unul singur”, cu un flux teribil, și în general subapreciat, cu toate că, între 1987 și 2000, au scris despre el la superlativ N. Manolescu, Marin Mincu, Traian T. Coșovei sau Octavian Soviany), Daian e o prezență de neocolit a poeziei scrise la noi în ultimii cincisprezece ani ai secolului trecut. L-am ascultat cu mare interes la una dintre primele ediții ale cenaclului Euridice (unde eu eram mezinul care-l călca pe nervi pe Marin Mincu), mai exact a doua, în primăvara lui 2002, când a citit împreună cu Mircea Țuglea. Textele citite atunci aveau să devină un volum cu un titlu destul de dubios: Liderul zidit în lapte (2003). Mulți îl știu pe Daian din alte faze și contexte (legate de clovneriile lui, uneori sublime, de cele mai multe ori penibile, de la târgurile de carte, unde era un personaj celebru și nelipsit, ceva între un town crier și un țăcănit blând-pitoresc și ireverențios umblând cu o trompetă și un cocoș tranchilizat și strigând în gura mare tot felul de trăsnăi). Plachetele din ultimii ani, semnate Paul Daian Said și mai curând anonime (lucru pe care poate că Daian l-a dorit și căutat), nu scad valoarea poeziei crâncene și obsesive din cărțile sale de la sfârșitul secolului XX, începând cu Poeme sororale (1987) și trecând prin Turma de porci (1993), Trei poeme (1994), Cerul și ochii lui oblici (1996), Stângăcia în salut a femeii (1999) și Mingea de păr a vieții (2000). De căutat, de citit și eventual de făcut o analiză de literatură comparată, punându-l în relație cu poezia Angelei Marinescu. Pentru mine e un poet care a contat pentru o scurtă perioadă, pe la optsprezece-nouăsprezece ani, când eram îndrăgostit de Georg Trakl și, mai superficial (fiindcă nu îl înțelegeam nici cât îl înțeleg astăzi, ceea ce făcea să-i sporească fascinația), de Paul Celan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu