luni, 9 iulie 2018
Miercuri, când se lasă seara / peste București
Miercuri, de la ora 19.30, sunt invitatul Svetlanei Cârstean la ultima ediție din acest sezon a seriei de evenimente intitulate Intersecțiile de miercuri, ținute la Rezidența BRD/Scena9 din strada I.L. Caragiale, nr. 32. Voi vorbi despre poezie, despre proiecte mai vechi și mai noi, vor fi expuse colaje și tot felul de alte drăcii vizuale făcute în ultimii ani și voi face zgomote deosebite, poate chiar un performance, nu știu sigur, vorba asta m-a intimidat întotdeauna (deși știu bine că pe mulți nu-i, și-o folosesc cu ușurința cu care era utilizat în anii '90 cuvântul happening). Veniți, privighetoarea cântă, și cred că nici nu ratați mult din semifinala mai puțin interesantă de la Campionatul ăsta Mondial de folbal.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu