vineri, 7 octombrie 2016

Institutul Blecher 138, cu Josef Straka și Tara Skurtu




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Josef Straka și Tara Skurtu.


Josef Straka (n. 1972, Jablonec, Cehia) este poet, publicist, editor și organizator de programe culturale. A publicat două volume de poezie, precum şi alte patru cărţi de texte poetico-prozaice: Hotel Bristol (2004), Oraşul Mons (2005), Biserica în ceaţă (2008) şi Micile exiluri (2014). A publicat în numeroase reviste şi magazine culturale din Cehia şi din străinătate, textele sale fiind traduse în engleză, germană, polonă, sârbă, slovenă, olandeză, maghiară, română şi portugheză. Lucrează la revista „Weles”. Începând cu anul 2008 este implicat în organizarea şi moderarea de programe în cadrul Festivalului Internaţional Zilele Poeziei şi în organizarea Târgului Internaţional de Carte „Lumea Cărţii”, ambele desfășurându-se la Praga.

Tara Skurtu (n. 1982, Key West, SUA) și-a luat licența în creative writing la Universitatea din Boston; în 2013 a devenit lector la aceeași universitate. Tot în 2013 a primit bursa globală de studii „Robert Pinsky”, prin care putea alege să meargă într-o țară care s-o inspire să scrie. A hotărât să vină în România, urmând rădăcinile tatălui ei în Transilvania. În octombrie 2013 a citit la ediția 80 a Institutului Blecher. A revenit apoi în România cu o bursă extinsă Fulbright, astfel că predă scriere creativă în limba engleză la Universitatea „Transilvania” din Brașov și ține workshopuri de poezie și traducere. Recent, a terminat prima sa colecție de poezii, The Amoeba Game, care va apărea în 2017 în Marea Britanie, iar anul acesta în traducere românească la editura Charmides.


Moderator: Claudiu Komartin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu