Politică personală

– din caietele lui Eugen Gruber –



protocol

teama de întuneric ne aliniază pe toţi

indiferent de rang şi onoruri: am văzut bătrâni

îngrăşaţi din cuvintele astea şi le-am plâns

cu sughiţuri pe umăr

numai răcoarea morţii îţi spală oasele şi le înveleşte în

bucăţi mici de mortar

cât de înclinat e cerul pentru eugen gruber

prin crăpături insectele intră şi ies ducând iată

bucăţi mici de mortar pentru oasele celor care îndură

doar dacă horcăie te poţi încrede în carne

doar dacă boleşte într-o limbă neruşinată

şi cloceşte blesteme cumplite pentru aproapele său

dar eu voi vorbi dintr-o pâine de ghips

pentru că am un picior mai scurt şi nu spun adevărul

leagănul spart

nu dispun de o pâlnie să ascult cum bate toaca

piciorul de lemn al mulţimii flămânde

pe cheltuiala cui se aduc din sudul jilav

pene de gâscă pentru banchetele deşănţaţilor?

se poate gâdila şi altfel organul vorbirii

când trebuie făcut să vomite

n-ar trebui poate să spun:

sub coajă de-mi veţi auzi chiţăitul

să ştiţi că-i din recunoştinţă şi milă pentru poetul

osip („culcă-te şi-ntinereşte culcat şi ridică-te-ntruna...”)

doica încărunţeşte nebună leagănul spart

cu cruciuliţe şi prapuri încă-l impinge

scuturându-şi spasmodic

braţele spre siberia

în viu şi atât

ca orice proxenet cu studii înalte încerc să vând

ce mi se cere fără întrebări inexacte

celor ce vor o fărâmă le dau întâlnire după zidul latrinei

acolo se mistifică râia şi caltaboşul

vino cu degetele în zeama comentariului doct

cât să mai supravieţuiesc o iarnă în condiţii de secetă

fă-mă stăpân peste periferia buzăului

sau plângi cu plânsul tău de copil idiot

de sărmăluţă cu păr

picură ceară neagră de la fereastra neagră în care freud

şi-a prins barba

ţi se face şi frică

numai de ar veni un măcelar să aflu cât face

căldarea asta de maţe în viu şi atât

cartofi putrezi

nu avem timp anul ăsta zilele se-ndesesc

îngraşă afacerea coropişniţei

ploaia cu broaşte de ieri ne-a adunat în

bucătăria de vară iată

ca spectator te poţi îngrăşa pe seama fricii lui gruber

nici nu mai ştiu când spun o minciună

arunc un cartof putred pe o grămadă de cartofi putrezi

dorm în cearşafuri mirosind a cartof putred

exist

te-ai simţi mai puţin singur dacă ai putea vorbi cu

cuptorul dar mirosul înţepător te dă întotdeauna de gol

pe cine încerc să mint sunt un ins responsabil

molfăi cartofi putrezi

şi-mi scuip în sân când scriu propoziţii exacte

pe unde se iese din lume

nu aş participa la jocurile senile de-a poezia

dacă n-aş avea nasul ăsta mare şi

mâinile îndreptate cu menghina de maistrul ionică

declar că lui eugen gruber nu-i poate pune

decât eugen gruber acid

sulfuric pre limbă

în spaţii convulsive se taie animale

pentru a le topi în carnea altor animale

ce metafizică în cloaca asta când îngerii trag

prenadez prin subsoluri şi ghene

nu despre lucruri ornate aş ţine să spun

ci despre tăietura piezişă pe unde se iese din lume

cu mâinile încleştate pe ştangă

facturi neşansă şi gogonele

a trecut şi sărbătoarea ghimpelui în guşă

uite câte drapele

coborâte în bernă pentru un singur cuvânt

care pute

e timpul să uiţi tot ce-ai crezut

că ştii dezlipeşte-te de piftia natală şi ia-o pe

drumul celor destoinici pentru care traiul

zilnic se câştigă îmbrâncindu-ţi aproapele

nici chiar aşa nu ştiu cât pot scrie

într-o zi o să-mi crape ceva în burtică

viaţa am învăţat să o păcălesc mai ceva ca [sic!]

marele gil dobrică

vino la mine în 1 mai serios îţi plătesc drumul

o să vezi că m-am aranjat

ca orice gospodar îngropat în facturi

neşansă şi gogonele

dragostea mea a bolunzit printre ele

şi dusă a fost

la foc mic / ceva de nimic

lui eugen gruber îi e frică de dumnezeul-batoză

strigau în urma mea copiii de pe

strada romanţei

un cal slăbănog loveşte de ieri cu copita în uşă

cada e plină vino să te scalzi tu în

sângele ăsta fiert la foc mic

ceea ce am de spus nu o să-ncapă

într-o cutie de la ikea:

vă rog să-mi faceţi rost de un container

pe care să-l umplu cu ceva de nimic

de aş avea o pompă centrifugă s-o pun

la treabă când instalaţia dă pe afară

de-atâta poezie stătută

mă decupez din fotografii golesc ce se mai poate goli

micro 17

cineva să cânte cineva să sufle prin

tub de oţel

adolescenţa noastră în blocurile din micro 17

râul indiferent autogara fabrica de ulei

bamse retardatu amintindu-ţi

cât de senină e natura şi când se

bâlbâie

un animăluţ prins în gardul de sârmă-ncâlcită

piciorul ros cu răceală până aproape

de os

sunt zile în care ai vrea să

strângi până când nu-i mai simţi pulsul

cineva să cânte cineva să sufle prin

tub de oţel

cineva să aducă un cleşte un cleşte oribil

pentru oamenii în nevoie

serile la mirceşti

evident că e iarnă afară se răsuflă şi se

merge ca prin bumbac

apără-te cu mijloace proprii de cei care-ar

năvăli în căsuţă

rupe-o cu tine înainte să înceapă să-ţi

ningă în cap

visează animale

cu trompă râzi de ele pe înfundate

şi dă-le foc

pe străduţa cu cabluri încolăcite e loc

destul pentru nepăsare

pe cele şase băbuţe nu le-a ridicat nimeni

când au căzut

un plug de zăpadă tocmai trecea

politică personală

ce macină în cap rămâne în cap

ca un hamburger cu dinţi strivit între

uşile de la metrou

de n-ar fi atâta rahat

despre care să scrie poeţii

sunt lucruri despre care nu aş vorbi nici cu

pistolul la tâmplă nici dacă
pe glonţ ar scrie ISUS VINE ŞI TRECE PRIN TINE

experimentul piteşti a oprit

la timp evoluţia maimuţei

cu timpul nu te mai satisface nici o explicaţie

în legătură cu extratereştrii

fantomele politica

dumnezeu

când vor începe să cadă clădiri

şapte ani către tine

căpuşă nemernică şapte ani am căutat

să te cruţ te-am învelit cu pătura cea mai bună când

adormeai după nopţi de ebrietate pastile

dezmăţ

s-a vărsat polonicul ruptă-i beteala

s-a scurs cheratina din piele şi din

cununiţele de ipsos ale domnului zeletin

şapte ani către tine sângele meu a ţâşnit

m-ai stors de bani ţi-am făcut

acte

căpuşă ingrată e dimineaţă pune ibricul pe foc

fă micul dejun în

crăticioara primită de zestre erai tânără

şi fecioară nu m-ai fi vândut primului venit

şapte ani de blestemăţii

cu ochiul de piatră fixat pe ceva ce din nou ar muri

de s-ar mai vinde morţi la tarabă

îndreptar pentru cadrele medii

de la o vârstă nu mai înţelegi de ce

se cade pe gheaţă de ce nu mai eşti

spontan de ce nu te poţi întoarce acolo

să admitem că e greu să fii spontan

când eşti îngropat în căcat

până-n gât

                               

pământul e plin de căcaţi

şi suntem toţi plini de căcat

sunt dinastii de căcat în noi

                               

căcatul e brutal o să acopere şi

casa poporului

căcatul din mintea unui om e mult mai

periculos decât căcatul

din maţele lui

                               

la o adică

căcatul bate şi metafizica

                               

plânsul ar putea să te-ajute

dacă eşti cu nervii în piuneze

sau poţi pune mâna pe mitralieră

               

să vină profetul răzmeriţei gloria oficiilor

poştale sfântul mucenic al

bidoanelor umplute

cu explozibil

nu s-a născut nimeni

om praf măturat prin parcuri

moderat se izbeşte cu parul

şi nu

e-un desen animat

ar începe dar nu s-a născut cineva

să lovească pământul (şi)

să se-nghesuie-n tine

acasă voi astupa îndoit

fără să intru voi şti

că m-aşteaptă

putrezesc ca scuipatul

prelins pe democraţie

ce-or să mai râdă atunci

să scriu ca şi cum aş vorbi

mă-ndemnară poeţii cu experienţă

ca şi cum i-aş vorbi cui că nu ştiu

nici îndemânare nu am să

scriu nici ciocan sau lozinci potrivite

de pus pe pereţi asta-i sigur

cum să vorbeşti dacă mai

mult grohăi în căutare de trufe

unde se-nfige hârleţul se-nfige şi capul

ce-i mai sticlesc ochişorii cum i se

scurg în butoaie după ceva de pomană

melc melc cotobelc nu te încrede în ei

coarnele o să ţi le taie cu lama ehei

ce-or să mai râdă atunci frăţioare

şi dintre toţi cel mai tare poeţii