Editorialul din Poesis internațional, nr. 11

Poezie și diferență

Al 11-lea număr al revistei „Poesis internațional” reunește autori din douăsprezece țări (pe lângă poezia, proza și critica publicate în limba română) și nu aș invoca această cifră, care ar putea până la urmă să nu însemne nimic, dacă nu aș ști că, pe lângă varietatea de voci și de viziuni pe care o conține acest număr, calitatea lor (care depinde atât de mult de talentul și de experiența traducătorilor înșiși) este principalul argument în favoarea reușitei unui proiect publicistic ce va împlini în curând trei ani. În 2010, ne propuneam să încurajăm și să dinamizăm traducerea de poezie contemporană, dar și să recuperăm autori care nu au fost receptați suficient, sau care, din diverse motive, nu sunt corect citiți sau citați,  precum și pe maeștrii ascunși, pe „marginalii” străluciți (deși să vorbești astăzi despre marginalitate în termenii eroici de acum câteva decenii e de-a dreptul desuet când poezia e peste tot în lume expresia autentică a unei anumite marginalități, a unei diferențe semnificative). Ne-am urmat programul, iar „Poesis internațional” a publicat selecții din poeți excelenți care au toate șansele să devină repere și referințe precise pentru cum se mai poate citi și scrie poezie în lumea de astăzi. Iar în ultimii doi ani, poate nu întâmplător, au reînceput să apară și la noi antologii de poezie străină contemporană bine alcătuite și traduse, care îi obligă pe poeții români să se privească mai atent în oglindă: Colonia poetică (Casa de Editură Max Blecher, 2011), cuprinzând 15 poeți suedezi născuți după 1970; 11 poeți maghiari contemporani (Editura Paralela 45, 2011) și Malul celălalt (Herg Benet, 2012), 38 de poeți sârbi, începând cu Vasko Popa (1922-1991) și încheind cu doi poeți născuți în anii ’70.

Poate că nu e prea departe momentul în care vom putea alcătui o antologie cu textele traduse în românește ale poeților care au fost guest stars ai „Poesis internațional”, pornind de la Tadeusz Różewicz, José Manuel Caballero Bonald, Tomaž Šalamun, Radmila Lazić și Matthew Sweeney – cu acesta din urmă, invitatul din iarna aceasta intră în dialog în poemul său, „Ghost” / „Fantomă”. Pe lângă scoțianul Bill Herbert, unul dintre cei mai importanți poeți britanici ai generației sale, publicăm în numărul 11 doi celebri scriitori ai secolului XX (René Char și Pablo Neruda), un clasic al poeziei hispanice (Jorge Manrique), un reputat poet și eseist israelian, fondatorul unei școli de poezie din proiectul căreia am avea multe de învățat (Amir Or și Societatea Helicon) și un grupaj din textele a patru poeți polonezi din generația afirmată în preajma anului 2000, însoțit de studiul inteligent și empatic semnat de Dariusz Sośnicki (a contat decisiv în realizarea acesui material sprijinul Institutului Polonez din București). La toate acestea îi adaug pe Seymour Mayne (unul dintre seniorii literaturii canadiene, autor a peste 50 de volume în ultimii 48 de ani) și pe Valery Oișteanu, poet american de origine română, emigrat în Statele Unite în 1973, care stau atât de bine alături de poeți acuți și autentici din Spania, Turcia, Serbia, Slovenia și Macedonia și de un poet maghiar din România.

Rubricile care au în prim-plan poeți români îi găzduiesc pe Lucian Vasilescu (autorul „poemului de colecție” din acest număr: „cu prețul ochilor...” /  „pour le prix de mes yeux”, care dă titlul unei antologii de poezie românească în limba franceză pe care o pregătește Jan Mysjkin) și pe Bogdan Ghiu (cu un portret ce include o selecție din volumele sale de poezie de până în 2000). Alături de ei, bilingvul Chris Tanasescu, V. Leac, Ovidiu Pop, Diana Corcan și tinerii poeți brașoveni Sabina Comșa și Vlad Drăgoi, precum și „cronicarii” Ioana Dunea, Grațiela Benga, Andrei C. Șerban, Dan-Liviu Boeriu, Cristina Ispas și Rita Chirian – care scriu despre câteva importante apariții editoriale din ultimul an – completează imaginea acestui număr din „Poesis internațional”. O revistă care nu ignoră profitul enorm pe care îl pot aduce cunoașterea și aprofundarea literaturii celuilalt, cu uimirea și bucuria descoperirii unor linii asemănătoare de evoluție, dar și cu explorarea unor teritorii necunoscute, care se pot dovedi provocatoare și fecunde, în ciuda unei receptări inițiale mai dificile (a fost nevoie de Baudelaire, un francez, pentru ca opera lui Poe să fie redescoperită cu un profit enorm pentru literatura modernă). „Nu se știe cine dă și cine primește” – să-l mai cităm din când în când pe „cerșetorul ingrat” Léon Bloy, cel care își pisălogea tot timpul cunoscuții cerându-le bani...