Leonid Dimov (1926-1987)

Leonid Dimov în tinerețe

Până nu demult, l-am receptat destul de dificil pe Leonid Dimov, pe care îl asociam unei tradiții vetuste a poeziei românești din secolul trecut. Mă înșelam. Alături de Mircea Ivănescu (împreună cu care a scris o carte superbă și spectaculoasă – asta și datorită strălucitului grafician și ilustrator Florin Pucă –, Amintiri, din 1973) și Virgil Mazilescu, Dimov trebuie citit astăzi ca unul dintre marii poeți postbelici care au depășit, prin volumele lor, neomodernismul oțios practicat de grosul generației 60. Anul 1968 rămâne o bornă importantă nu doar în istoria Europei, ci și în necăjita istorie a literaturii române în comunism, anunțând un „dezgheț” ce avea să dureze, din păcate, doar câțiva ani – este anul în care M. Ivănescu și V. Mazilescu debutează cu volume purtând titlul simplu Versuri (amândouă la Editura pentru Literatură), iar Dimov confirmă prin 7 poeme și Pe malul Styxului extraordinarul său debut din 1966 (când publicase un volum intitulat, de asemenea, Versuri). În cei 15 ani care au urmat, oniricul Leonid Dimov a publicat cărți și antologii (printre care Carte de vise, Eleusis, A.B.C., Tinerețe fără bătrânețe, Spectacol, Veșnica reîntoarcere) care au impus un timbru și un univers poetic proprii, pe care de-abia după 1990 critica literară le-a putut reconsidera pe deplin, astfel că Mircea Cărtărescu sau Ion Bogdan Lefter îl plasează pe Dimov în centrul canonului postbelic (ca să nu mai vorbim că peste Levantul cărtărescian plutește tot timpul duhul inconfundabil al lui Dimov). În 2012 a apărut, în sfârșit, la Editura Paralela 45, cel de-al treilea volum de Opere dimoviene, pe care am reușit să-l obțin cu mari eforturi, oarecum „pe sub mână”, după ce a trebuit să-i scriu chiar directorului editurii, căci cartea nu figura nici măcar pe site-ul Paralelei (deși primele două volume au apărut cu oarecare fast în 2010, acesta pare să fi fost publicat à bout de souffle, mai mult dintr-o datorie neplăcută...).

Alături de cele trei volume care cuprind Opera poetică a lui Leonid Dimov, cu prefețe semnate de I.B. Lefter, e de căutat și de ascultat 7 poeme rostite la radio (Editura Casa Radio, 2011), dacă nu pentru cărticica pe care o cuprinde, măcar pentru discul cu înregistrările în care Dimov este fermecător prin muzicalitatea, umorul aluziv, ostentația și fantezia fastuoasă prezente în fiecare cuvânt pe care îl rostește.