Cactuşi
După ce ea a plecat, el a mai cumpărat un cactus
exact ca acela pe care i-l cumpărase ea
din aeroportul din Marrakesh. A trebuit să caute
prin toată Londra, iar apoi, în Camden,
printre hoardele de copilaşi care se ţineau de mână,
înţesând piaţa, l-a găsit,
l-a cumpărat şi l-a dus acasă lângă al ei.
După o săptămână s-a întors să mai ia unul,
apoi încă unul. A fost convins să încerce
diferite specii, cactuşi de un roşu aprins –
ca zâmbetul fetei de la magazin pe care
el nici nu o observase. A cumpărat şi un covoraş
de culoarea nisipului, pentru sufragerie,
iar într-un week-end a zugrăvit
pereţii în bej şi tavanul în albastru deschis.
Şi-a dat vechiul costum negru la croitor
să i-l refacă şi să i-l îmbrace în piele şi s-a lungit
pe canapea într-o djellaba cafenie, cu cactuşii
în jurul lui, ascultând ritmuri arabe. Dacă ea se va-ntoarce,
şi-a spus, s-ar putea simţi ca acasă.
Sânge artificial
Fiindcă sângele artificial care îl salvase
era japonez, a mers să trăiască în Japonia.
Şi desigur că peştele crud i s-a părut
ideal pentru inima lui peticită.
Doctorii erau şi ei încurajatori,
cu toate că vorbeau o engleză chinuită
şi nu puteau râde. A ţinut legătura
cu fiul lui, jucătorul de golf – peste tot în Japonia
se juca golf; poate că într-o bună zi
fiul lui îi va face o vizită şi îi va aduce saké...
Uneori, noaptea, mergea în câte un local,
arăta cu degetul ce doreşte şi apoi mânca. Trecea
în grabă pe lângă saloanele cu gheişe, şi poate
se mai oprea în dreptul unui telefon, apoi rămânea afară
până ce era prea obosit să-şi mai amintească
plimbările acelea prin Malvern Hills,
pe care le făcuse atât de rar, cu atâta vreme în urmă,
când fiul lui era mic, iar soţia încă în viaţă,
înainte de operaţia pe cord,
înainte de sângele artificial, sângele acela alb şi subţire
care-i intrase în corp şi îl condusese-n Japonia.
traducere de Cl.K.
Liviu Antonesei – Din Foișor: Ne lași, Marcele?
Acum 31 de minute
Ooo, Bin Jip...filmul meu preferat...
RăspundețiȘtergereIniţial am citit 'hotarele' de copilaşi în loc de 'hoardele'... :)
Sângele artificial din al doilea poem merge mănuşă cu alt film, 21 grams al lui Inarritu.
T. :)
muzica de pe fond e fado? nu-mi dau seama daca limba e portugheza sau spaniola.
RăspundețiȘtergere@ Greiere..
RăspundețiȘtergerenu e fado, e doar un cântec lent cântat în portugheza vorbită în Brazilia.
M.
multumesc de lamurire, M.
RăspundețiȘtergereŞi astăzi a fost cutremur în Japonia. Să ne solidarizăm, măcar prin acest "sânge artificial".
RăspundețiȘtergere