Primesc de ceva vreme mailuri în cascadă de la un individ în a cărui bună-credinţă am crezut la-nceput. Mailurile acestea mă anunţă că omul are cărţi de poezie (lucru fain) şi că e dispus să le dea (nici asta nu-i rău, mai ales că-s acolo titluri diverse şi unele răruţe), având biblioteca în lichidare (sau cel puţin aşa spunea când a început bombardamentul cu mailuri), pe sume destul de piperate. Dacă iniţial m-a bătut şi pe mine gândul să-i comand cele 3-4 titluri care-mi lipsesc, am văzut în ultima vreme că omul devine încetul cu-ncetul un speculant al cărţii de poezie. Care, se ştie, mai ales dacă vorbim despre volumele de la Vinea, e de negăsit în locurile unde ai căuta în mod normal o carte (librării, anticariate, biblioteci). Când am văzut că Păpuşarul meu (ediţia a II-a, din 2007) costă 45 de lei, am zâmbit (ştiu că Tzone însuşi o mai scoate pe la târguri de carte şi îi pune astfel de preţuri exorbitant-scandaloase) şi mi-am luat gândul să o comand (fiindcă nu mai am decât un exemplar), dar când am văzut cărţi care nu e decent să coste mai mult de 20-25 de lei la preţuri de două ori mai mari, mi-am dat seama că omul a-nţeles că e aici o nişă neexploatată la noi. Destui oameni vor cărţi de poezie, ar avea bani dar n-au de unde să le ia, aşa că de ce să nu vină un şmecheraş speculant care să facă treaba?
Dar să pui preţuri care depăşesc 40-50 de lei la plachetele lui C.V. Bănescu, G. Vasilievici şi Marin Mincu (care ştim ce au cu toţii-n comun) mi se pare ceva de o netrebnicie fără seamăn. Vasăzică dilărim poezie, facem din ea un gheşeft, cu gândul doar la ban şi la foloasele pe care ţi le poate aduce orice fel de publicitate. Mi-l şi închipui pe pigmeul cu pricina aşteptând cu nerăbdare să mai crape vreunul dintre autorii cărţilor din pomelnicul lui. Spunându-şi că un poet bun e un poet mort.
Nu cred că mai e nevoie să spun de ce trebuie să fii un om mizerabil - sau un negustor şi-atât - ca să gândeşti aşa.
Liviu Antonesei: Sutra minții
Acum 7 ore
Haha, vorbind despre una dintre parantezele tale din text, uite ca ei trei chiar au ceva in comun acum, mai puternic ca niciodata. Cine s-ar fi gandit la acest trio? Si sa stii ca si mie mi se pare exagerat cum isi lichideaza domnul biblioteca, desi, daca ar fi avut preturi mai mici, as fi crezut ca e un super - erou care vine sa ne salveze. :))
RăspundețiȘtergereE intr/adevar zguduitoare paranteza asta, are ceva din Caragiale tragic, parca ar fi o fibra din carne care plesneste ca o coarda-n concert>
RăspundețiȘtergere"care ştim ce au cu toţii-n comun".
Uite ce as face eu: As cere USR sa faca intr-o incapere din sediul ei, cat il mai are, un dulap, cu cheie, o biblioteca de poezie a tinerei generatii. Ne oferim noi sa donam cate un volum, ca, banuiesc, n-au bani sa cumpere. Sa fie dulapul unei generaţii, e adevarat, nu compacta, dar...dulap. Sa stam sub cheie si sa avem cheia. S-ar putea chema proiectul "USR intr-un dulap" ca replica la mutarile de rigoare si la faptul ca toti dintre nimeni nu mai incap de scriitori. Ce zici, Claudiu, facem asta? Astept raspuns.
RăspundețiȘtergeresi Luigi Bambulea imi sugera la telefon, prin februarie, o chestie gen "dulapior" (nu neaparat la USR :P) si i-am spus ca in ce ma priveste poate ca o sa si fac la un moment dat. probabil in micul meu oras, prin care n-am mai trecut de ani...
RăspundețiȘtergerechiar, ce-ar fi ca fiecare dintre cei care citesc primii aceste commuri sa se ocupe de asa ceva in orasul fiecaruia?! sau, fie, in judetul fiecaruia...
dar exista undeva 42 de exemplare din fiecare volum aparut? ei, acum e-acum! :))
unde nu exista pot fi copiate poemele din volum si prinse cu cleme, daca e greu de obtinut, vom cauta scribi.
RăspundețiȘtergerehttp://mircea-tuglea.blogspot.com/2010/05/cum-se-mai-vinde-poezia.html
RăspundețiȘtergereintru nu doar pentru a subscrie protestului împotriva bișniței cu material poetic, cât mai ales pentru a sublinia serendipitatea lui d d marin. ”și luigi bambulea îmi sugera” e, din punct de vedere fonetic, o adevărată bombă subliminală. să ne trăiești, marine, și să mai scoți din astea, că mie unuia mi-ai înseninat
RăspundețiȘtergereamiaza.
recunosc, initial tastasem "sugeba", dar n-am vrut sa-l calc pe umeri pe Luca Pitu. de acolo si :P-ul dintre paranteze.
RăspundețiȘtergereDezastrul, atentatul la memorie și posteritate nu prea se susțin aici, sunt în altă parte cu duiumul. Ipochimenii, bișnițarii, samsarii care cer 45-50 de lei pe o plachetuță rămân ceea ce sunt, dar cei care oferă sunt sublimi, bunăoară să nu dramatizăm!
RăspundețiȘtergerenu dramatizăm, doar ne dezgustăm
RăspundețiȘtergereLasă că e mișto să afli că un volum de-al tău costă... Dar de ce nu se reeditează?
RăspundețiȘtergereSau aplică rețeta celor de la B.U.G. Mafia,lansează volume în format electronic, mocca, și caută vreun parteneriat cu vreo instituție de cultură că fonduri sunt.
Cu drag,
Livresc Cartianu
da, e un negustor. si? nu va place economia de piata, sau ce? nu-ti convine, nu cumperi. poate eu am chef sa dau 50 de RON pe cartea ta, ca nu se mai gaseste nicaieri. si ca mine sunt altii. e vorba de cerere si oferta. cand cererea depaseste oferta, pretul creste. economie 101.
RăspundețiȘtergere(evident, e foarte de prost-gust ce face cu cartile remarcate de tine, e blamabil moral si asa mai departe)
şi aşa mai departe, eugen, şi aşa mai departe...
RăspundețiȘtergerebucura-te. mai ai un exemplar. eu nu mai am niciunul. si ma bucur si mai si. dorin
RăspundețiȘtergereMda... am primit și eu mail-ul cu pricina acum ceva timp. Cartea ta era oricum printre cele cu roșu, adică printre cele care nu mai sunt în stoc.
RăspundețiȘtergereE aiurea că au adăugat la o listă de lichidări de stoc un volum din care nu mai au niciun exemplar. Era mai ok să scoată din listă titlurile epuizate din stoc și nu să le schimbe culoarea. N-are rost și nici logică.
În orice caz... scopul nu scuză mereu mijloacele.