Există un Mexic sinonim cu intensificarea pe care l-am căutat febril în urmă cu un deceniu, în anul cât am scris la Dezmembrați, sub heteronimul (ales dinadins pentru banalitatea sa, care ar fi trebuit să mă pună la adăpost de curiozitatea vigilenților) Adriana Carrasco. În acea întreagă perioadă m-am nutrit cu tot ceea ce putem găsi despre această țară întinsă și captivantă pe care, în ciuda faptului că a constituit locul unde nefericita Adriana și-a trăit fără menajamente viața și poezia, nu o cunosc până astăzi decât din cărți și din hărți, din filme și din artă. Împlinirea, pe 25 mai, a 100 de ani de la nașterea marii scriitoare Rosario Castellanos mi-a oferit prilejul potrivit să mă întorc la un anumit Mexic (poate imaginar, poate pur ipotetic, însă bine încastrat în panoplia atașamentelor mele) ale cărui principale trăsături sunt ardoarea și diversitatea, dar și mândria și fatalismul.
Dosarului Rosario Castellanos, de la care mă aștept la descoperirea în România a acestei extraordinare poete și romanciere, definitorii pentru literatura recentă a Mexicului, îi urmează o microantologie de poezie contemporană ce cuprinde 12 autori născuți între 1967 și 1991: Julio Trujillo, Juana Adcock, Alejandro Tarrab, Mijail Lamas, Rocío Cerón, Isabel Zapata, Alí Calderón, Xél-Ha López Méndez, Natalia Toledo, Rogelio Guedea, Dolores Dorantes și Mario Bojórquez, fiecare cu specificitățile și micile sale superputeri – cosmice, magice sau cât se poate de terestre.
După aceste prime 100 de pagini de literatură mexicană, se găsesc textele din secțiunea, inaugurată-n acest număr, „Atlas de poezie mondială”: traduceri din Pierre de Ronsard și din doi scriitori clasici ai secolului trecut, Kenji Miyazawa și Sándor Márai, ce stau bine alături de Gloria Anzaldúa, Bob Kaufman, Vi Khi Nao și Annie Bentoiu (ale cărei poezii scrise în limba franceză au parte, la aproape un deceniu de la dispariția cunoscutei autoare a Timpului ce ni s-a dat, de o primă transpunere în românește), în compania a șapte poeți români de azi.
Sunt bucuros că am putut-o scoate la capăt și cu acest volum, prin care „Poesis internațional” intră în cel de-al 15-lea an, iar mulțumirile mele se îndreaptă în egală măsură către cei 22 de traducători alături de care am lucrat la realizarea sa și spre toți cei care fac posibilă, prin susținerea lor, continuitatea, atât de prețioasă într-o perioadă tulburată de sentimente reacționare și izolaționiste, a acestei publicații dedicate deschiderilor fertile către universal.
