Din nou „la Bistritz, deasupra mării”, după mai bine de patru ani și jumătate, la Casa cu Lei, cu o zi înainte de finisajul expoziției Tomagraph.
Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
Din nou „la Bistritz, deasupra mării”, după mai bine de patru ani și jumătate, la Casa cu Lei, cu o zi înainte de finisajul expoziției Tomagraph.
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 19 februarie 2023, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Răzvan Țupa, Andreea Petcu și Laur M. Amanolesei.
Răzvan Țupa (n. 1975) a debutat cu volumul Fetiș (2001), republicat doi ani mai târziu într-o ediție revăzută, sub titlul Fetiș – o carte românească a plăcerii (2003). Poet, publicist, performer, a mai publicat Corpuri românești (2005), poetic. cerul din delft și alte corpuri românești (2011), poetic. relația grafică (2022, cu desene de Ioana Miron) și poetic: interfața sonoră (2022). A organizat, între 2005 și 2010, mai multe serii de întâlniri și evenimente având în centru literatura contemporană și a fost vreme de doi ani (2006-2008) redactor-șef al revistei „Cuvântul”.
Andreea Petcu (n. 1997) a absolvit Facultatea de Litere la Iași. A citit la „Noaptea albă a poeziei” din cadrul FILIT și la „Nepotu’ lui Thoreau” și i-au apărut poeme în „Apostrof”, „Timpul”, omiedesemne.ro, „Poesis internațional”.
Laur M. Amanolesei (n. 1997) este absolvent al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” și al unui masterat la București. A debutat publicistic în „Tomis”. Locuiește și studiază în Mainz.
Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu
Deși eram anunțat pe afiș, n-am reușit să ajung la ediția 50, de acum zece luni, a seriei „Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”, pe care am pornit-o împreună cu prietenul meu, Robert G. Elekes, în toamna lui 2015. Voi fi însă la Tipografia (str. Postăvarului 1, colț cu Diaconu Coresi) vinerea asta de la ora 18, împreună cu Olga Ștefan și cu Alexandru Funieru. Olga vine cu ultimele exemplare din prima ediție a cărții pe care i-am publicat-o anul trecut, Resursa, iar Alexandru va citi dintr-un volum la care migălește de zece ani și care va apărea în primăvara asta la CdE Max Blecher. În plus, nu mă voi întoarce în localul lui Valentin Bărbat cu mâna goală, ci cu Îngeriada lui Judith Mészáros și cu „Poesis internațional” 30 (2/2022). Iar întâlnirea va fi condusă de către Robert (pe care-l vom sărbători la 38 de anișori) și Andrei Dósa. O să fie di granda.
![]() |
Sunt aproape cinci ani (L.E. am fost și-n ianuarie 2020, ca prinț consort al premiatei din anul acela) de când n-am mai ajuns la Ipotești, era-n martie 2018 când am fost invitat pentru un dialog cu Emilian Galaicu-Păun, iar pe 15 ianuarie voi fi alături de Octavian Soviany, cu care voi discuta de la ora 13.30 despre marile secrete ale poeziei (Lucia Țurcanu este cea care ne va modera), iar la urmă vom citi fiecare, atât din neprețuitele noastre opere, cât și din Mihai Eminescu, dacă tot împlinește frumoasa vârstă de 173 de ani.
Am privilegiul să lucrez la antologiile din „Cartier de colecție”, ocupându-mă de câte o carte aproape an de an, de când această serie superbă a pornit în 2016. Au fost până acum Oameni obosiți de Andrei Bodiu (2016), Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului (2018), Orgi și altare demontate de Constantin Abăluță (2019) și La întretăierea drumurilor comerciale de Mariana Marin (2021). Tocmai a apărut Îngeriada lui Judith Mészáros, despre care am reușit să scriu, după numeroase ocoluri și ezitări, acest text introductiv ce va însoți excelentele eseuri semnate de Rita Chirian (prefața) și Anastasia Gavrilovici (postfața).
La aproape șapte ani și jumătate de când George Geacăr nu mai e (ce straniu, încă, să scriu asta), a apărut la CDPL nu ești în siguranță, care conține cam 300 de poeme, dintre care o cincime postume.