Remember Mariana Marin

Institutul Blecher, ediția 119

(gravura de pe afiș e făcută de Ana Toma,

după un portret de Tudor Jebeleanu)

Pe 10 februarie 2016, Mariana Marin ar fi împlinit 60 de ani. E o vârstă aparent neverosimilă pentru cei care au cunoscut-o pe Madi și s-au lăsat atinși de tinerețea și generozitatea acestei extraordinare poete. Pentru aceia care i-au fost apropiați – și îi resimt lipsa, la aproape 13 ani de când a plecat dintre noi –, dar și pentru tinerii poeți și cititori care o citesc astăzi cu admirație, considerând-o una dintre cele mai importante prezențe din poezia românească a ultimilor treizeci și cinci de ani, ne strângem miercuri seara, de la ora 20, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sect. 2, București). Vom citi din Zestrea de aur (Editura MLR, 2002), ultima carte pe care Madi a apucat să o vadă, și care conține toată poezia pe care a scris-o, și din O singurătate feroce (Tracus Arte, 2015), prima antologie apărută postum, și îi vom asculta glasul în înregistrările de pe audiobook-ul Scrisoare deschisă (Editura Casa Radio, 2014). Pentru câteva ore ne vom aminti de Mariana Marin, vom vorbi despre ea și poezia pe care ne-a lăsat-o și ne vom bucura împreună așa cum și Madi s-ar fi bucurat dacă ar fi fost alături de noi.


„A fost şi trebuie să continue să fie puritatea neînduplecată a generaţiei mele.” (Bogdan Ghiu)

„Poate că şi alţii care vor scrie despre ea, copleşiţi de tristeţe, îşi vor intitula rândurile MADI. Numele acesta a purtat-o în spate, i-a semnat trecerea halucinantă prin lume şi cărţi, ajungând la mine ca o marcă a ceva foarte preţios şi diferit de tot ceea ce ştiam. «Madi a venit imediat», «Madi a spus», «doar Madi a avut curaj», «Madi m-a ajutat». Până să o văd de-adevărat, i-am auzit numele, ca o fregată sprinţară şi demnă, spărgând valuri, banchize şi înaintând spre cine ştie ce nebănuite ţărmuri. Numele unei mari poete. Asta ştiam din cărţile ei, din gândurile prietenilor pricepuţi la poezie. Dar şi numele unui uriaş suflet, ascuns într-o făptură cu totul şi cu totul altfel decât îmi imaginam că poate fi o femeie poet.” (Adriana Babeți)

„Vorbesc despre Madi şi nu pot scăpa de imaginea lui Virgil. Amîndoi mi-au fost la fel de buni prieteni. Pe amîndoi i-am iubit la fel de mult. Parcă un blestem i-a unit în înaltul poeziei lor, în naivitate, în exaltare, în disperare, în pierzanie. Amîndoi au ştiut că vine curînd. Aveau se pare convorbiri dese cu moartea. Nu erau prea discreţi în privinţa asta. Îşi bîrfeau moartea. Făceau băşcălie de ea, dar cred că erau cumplit de înfricoşaţi şi nimeni nu putea să-i ajute. Poate există oameni în care dumnezeu a pus toate darurile: geniu, frumuseţe, bunătate, curaj, loialitate şi cîte or mai fi. Pînă să-i fi cunoscut n-am ştiut că există şi un dar al autodistrugerii. Ei mi-au dezvăluit acest teribil secret. Dar cum scormonesc acum în mîzga asta a timpului şi dau, vrînd nevrînd, peste o mulţime de mărunţişuri, aproape uitate, rătăcite prin cotloanele vieţilor noastre, îmi amintesc de un neamţ mic, grăsuț, roşcovan, la care Madi a ţinut enorm şi, vai, le-a fost atît de asemănător. Și el a primit la naştere, alături de geniu, darul autodistrugerii. Dacă plecăm de aici cu destinaţie sigură – mă gîndesc la un eventual club al poeţilor morţi – şi acolo sîntem împărţiţi pe căprării, nu mi-o pot imagina pe Madi decît între Virgil şi Rolf, adică în spaţiul rezervat celor mai buni.” (Nora Iuga)