Gamoneda

După lupte seculare care au durat vreo trei ani, am reușit să fac rost de volumul antologic Claritate neostenită al lui Antonio Gamoneda, tradus în românește de către Dinu Flămând și apărut la Editura Eikon din Cluj în 2012. Născut în 1931 (anul nașterii lui Mircea Ivănescu, a Norei Iuga sau a lui Petre Stoica), Gamoneda nu este doar unul dintre cei mai buni poeți ai generației lui (așa-numita Generación del 50), ci și una dintre marile figuri ale poeziei europene postbelice. Iar apariția acestei cărți (ediție bilingvă de aproape 500 de pagini), văduvită cum a fost de o distribuție și de o difuzare mai încăpățânate, este totuși una dintre cele mai importante cărți de poezie în traducere care au apărut la noi după 2000. Toate laudele pentru cei care au reușit să-l aducă anul trecut la Cluj pe Gamoneda, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT, ediția a treia), unde a primit marele premiu.

Antonio Gamoneda, Claritate neostenită,

traducere din limba spaniolă de Dinu Flămând,

Editura Eikon, 2012

Blues al casei

În casa mea pereții sunt goi

iar eu sufăr văzând varul atât de rece.

Casa mea are ferestre și are uși:

nu pot suporta toate aceste găuri.

Aici locuiește mama mea împreună cu ochelarii ei.

Aici trăiește femeia mea cu pletele ei.

Aici locuiesc fetele mele împreună cu ochii lor.

De ce sufăr eu atâta privind pereții?

Lumea e mare. Ea într-o singură casă

niciodată n-ar încăpea. Lumea e mare.

Iar într-o casă singură – lumea e mare –

niciodată nu-i bine prea mult să suferi.

(din Blues castellano / Blues castilian)

*

Am văzut seninătatea în ochii vitelor destinate cuțitelor industriale și caii încremeniți în tristețe;

de atunci încoace, varul, lumina lui revărsată peste bătrâni, și ample fisuri îmbibate de plâns.

*

Era de neoprit în pasiunea lui vidă. Câinii îi adulmecau puritatea și mâinile albite de atâția acizi. Dis-de-dimineață, ascuns îndărătul unor garduri albe, agoniza dinaintea drumurilor, vedea cum pătrund umbrele în lăuntrul zăpezii și cum ceața fierbea în adâncul orașului.

*

Mi-aduc aminte de frigul din zori, de roiul insectelor pe deasupra cănilor nemișcate, de posibilitatea unui abis gâlgâind de lumină sub ferestrele ce stăteau deschise ca să poată fi vânturată boala, precum și de tristul miros al sodei caustice.

(din Libro del frío / Cartea frigului)

*

Prin biserici și prin clinici

am văzut coloane de lumină și unghii de oțel

și am rezistat agățat de mâinile mamei mele.

Acum

dau la o parte vălurile și borcanele hipodermice:

caut mâinile mamei mele prin dulapuri ticsite de umbră.

*

Memoria e mortală. În unele după-amieze, Billie Holliday își depune trandafirul său bolnav în urechea mea.

În unele după-amieze, eu mă surprind

departe de mine, plângând.


*

Au avut loc extracții de oameni. I-am văzut
augurului rădăcina violetă.
Am văzut insectele lingând plânsetele, am
văzut sânge în biserici galbene.


*

Iată vârsta de fier în gâtlej. Deja.
Te obișnuiești cu tine, dar nu te cunoști: trăiești într-o criptă abandonată unde îți asculți propria inimă
în timp ce grăsimile și uitarea îți circulă prin vene
și te împietrești în durere, iar din gura ta
cad silabe negre.

Te duci drept spre invizibil
și știi că e real ceea ce nu există.
Ai o percepție vagă despre cauzele și visele tale
(încă păstrezi mirosul sinucigașilor),
te hrănesc mânia și mila.
Rămâne puțin din tine: amețeala, unghiile
și umbrele amintirilor.
Gândești dispariția. Mângâi
bezna cerebrală, cobori în ficatul tău pietrificat de tristețe.

Așa e vârsta de fier în gâtlej. Deja
totul a devenit de neînțeles. Neîndoielnic,
încă mai iubești ceea ce ai pierdut.

(din Arden las pérdidas / Ard cele dispărute)

traducere în limba română de Dinu Flămând