A venit de la tipografie, unde a stat ceva mai mult decât ne-am fi așteptat, Mici poeme în proză de Charles Baudelaire, în traducerea lui Octavian Soviany. Volumul vine la un an și ceva după apariția unei ediții integrale din Florile răului (integrală, mă repet, în sensul că relua toate poeziile lui Baudelaire, incluse în Epavele, Noile flori ale răului și Alte poeme), care se deschidea cu studiul faimos al lui Théophile Gautier, pe care Soviany a ținut să-l traducă pentru a însoți această ediție.
Mici poeme în proză apare azi, într-o măsură mai mare decât legendara Florile răului, o carte foarte modernă, care anticipează în multe dintre textele pe care le conține câteva direcții ale poeziei europene din următoarele decenii. Iar varianta Soviany sună excelent, în orice caz mai bine decât cea pe care am citit-o pe la sfârșitul adolescenței (volumașul din 1971, de la Univers) și care nu mi-a spus mare lucru atunci. Ce-i drept, poate că m-am mai copt și eu între timp, fiindcă impresia pe care am avut-o citind-o a fost că Micile poeme în proză e o lectură obligatorie; în ea se găsesc piese extraordinare, printre cele mai memorabile, mai marcante vizual și „teoretic” (asta dacă acceptăm că, deși nu o făcea cu „armele” teoreticianului, Baudelaire a fost și un strălucit poetician) din cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea.
Charles Baudelaire, Mici poeme în proză
(Casa de Editură Max Blecher, 2015)
traducere în limba română de Octavian Soviany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu