Poemul săptămânii: O. Nimigean

Am avut prilejul (privilegiul) să lucrez cu O. Nimigean când i-am editat antologia Nu-ți garantează nimeni nimic (2014), care cred că e una dintre cele mai convingătoare cărți de bilanț ale unui poet român contemporan. Volum de aproape 400 de pagini cu un eseu introductiv (semnat de Mihaela Ursa) amănunțit-iscoditor și erudit ca însuși auctorele-n discuție, Nu-ți garantează nimeni nimic ar fi trebuit să impună o personalitate de prim-plan a poeziei de azi, dar despre carte s-a scris puțin și indecis, ceea ce mi-a confirmat câteva deficiențe structurale ale câmpului literar autohton. Nu doar uneltele au părut să lipsească, dar și curiozitatea și anvergura culturală pentru a „ataca” cele cinci cărți publicate între 1992 și 2007 și adunate în integrala (de pănă în acel moment) a lui O. Nimigean. Sigur, ca să nu fiu nedrept, trebuie să admit că au mai fost și excepții (îi rețin pe Doris Mironescu și dosarul din revista „Timpul”), însă nici vorbă să comparăm numărul de articole (deși calitatea comentariilor s-ar putea să fie, chiar și așa, în favoarea sa) scrise pe marginea cărții lui Nimigean, pe de o parte, și torenții de tuș în care a fost scăldată, să spunem, antologia cam șchioapă a lui Dan Sociu din același an. Nu-i nimic, unele lucruri se așază (și se confirmă) în timp. N-am nicio îndoială că importanța (sau greutatea) literaturii lui Nimigean în contextul a ceea ce se scrie la noi de un sfert de secol încoace va fi nu peste mult timp înregistrată așa cum e cazul. Până atunci, poemul săptămânii îi aparține, fiind însoțit de un comentariu în care m-am străduit să explic cum mă pricep mai bine de ce îl apreciez la superlativ (motiv pentru care a și fost, în urmă cu patru ani, pe coperta numărului 8 al revistei „Poesis internațional”).

O. Nimigean

O. Nimigean (n. 1962) a fost, în anii ’90, membru fondator și președinte al grupului „Club 8” de la Iași. A publicat volumele de poezie: scrieri alese. debut (1992), Week-end printre mutanţi (1993), adio adio dragi poezii (1999), planeta 0 (2002), nicolina blues (2007), nu-ţi garantează nimeni nimic (integrala primelor sale cinci volume, Casa de Editură Max Blecher, 2014) și nanabozo (Cartea Românească, 2014), două romane (Mortido, 2003; Rădăcina de bucsau, 2010) și a coordonat câteva importante antologii, cea mai cunoscută rămânând Ozone Friendly. Iași. Reconfigurări literare (2001).

Cine i-a citit publicistica, știe că Nimigean e, pe lângă un excelent prozator și unul dintre cei câțiva poeți debutați în anii '90 ale căror cărți rezistă până azi, și un polemist aprig, cu nerv și cu aplombul unuia care s-ar bate cu lumea-ntreagă pentru adevăr & justețe.

Fiind un irascibil, unul dintre acei „grands nerveux“ din familia lui Baudelaire, a lui Jünger sau Gombrowicz, O. Nimigean stăpânește foarte bine și diatriba, și cufundarea în scriitura deodată viscerală și vizionară, în ceea ce Mihaela Ursa numea „convingerea că poezia se generează prin luptă“. Cu alte cuvinte, el e unul dintre rarii poeți români ce reușesc să împace cultura cu natura (poetică), scriitura corporală și sangvinitatea „zonelor interioare“ cu programul estetic migălos-rafinat sau, mai bine zis, cu organul critic în continuă ebuliție al unui erudit.

Al șaselea volum al lui O. Nimigean, nanabozo (2014), marchează o nouă etapă din evoluția acestui poet în care se amalgamau până acum o conștiință foarte exactă, având tentația permanentă – și, firește, orgolioasă – a tehnicilor și procedeelor discursive stăpânite de un meșteșugar cum rar mai întâlnești în poezia românească de ultimă oră, cu un biografist care macerează (și în textul căruia ard la foc mocnit) pulsiunile care generează forța și prospețimea nealterată a acestei poezii (chiar așa, tratată de unii ca excesiv livrescă, de nu chiar culturală într-un sens pe care unii comentatori au ales, din comoditate sau suficiență, să o conoteze negativ).

Prin cele șase volume de poezie (plus o antologie retrospectivă) dintre 1992 și 2014, cele două romane – în special Rădăcina de bucsau, considerat printre cele mai puternice cărți de proză românească din ultimul deceniu – și volumul solid și pasionant de publicistică din 2006, Inerții de tranziție, altruisme & bahluviuni literare (feat. Flori Stănescu), O. Nimigean s-a impus nu doar ca un lider al generației lui, dar este un scriitor de vârf, comparabil cu nume grele ale literaturii central și est-europene de azi.

din străinătate

gol într-o noapte încinsă

undeva la marginea germaniei

fosta fermă tace în întuneric

viermii moi se preling în sus și-n jos

pe punga de gunoi bio de sub chiuvetă

îi privesc fără scîrbă

și constat că moartea

nu mă mai înspăimîntă

poate e o trufie

ce va fi pusă cîndva

crîncen la încercare

dar moartea

nu mă mai înspăimîntă

mă înspăimîntă cumplit

respirația mea liniștită

pulsul

odaia noaptea românia

căreia-i simt de departe

mirosul dulceag de stîrv

moartea – nu

din nicolina blues (2007)