marți, 24 mai 2016

Poemul săptămânii (42). Călin Angelescu


Era anul 2002 când am citit pe ultima pagină a suplimentului săptămânal Ziua literară” despre dispariția lui Călin Angelescu, materialul fiind însoțit de un text al lui Petru Creția și de câteva poeme din volumul pe care C.A. îl tot pregătea și care avea să apară la două zile după moartea sa (Bătrânețe fără tinerețe și moarte fără de viață). Am ales pentru rubrica poemul săptămânii anume textul ce dă titlul celui de-al doilea volum al lui Angelescu, Vârsta politică (1994). Mi-ar plăcea să organizăm o întâlnire (poate în martie viitor, când ar fi împlinit 60 de ani) în memoria acestui poet uitat, cu cele trei cărți ale sale pe masă, și cu poveștile unora dintre cei care l-au cunoscut și i-au fost apropiați (Eugen Suciu, Florin Iaru, Lucian Vasilescu, Paul Vinicius).


Călin Angelescu (1957-2002) se naște și își petrece copilăria la Ploiești, apoi urmează studii de Politehnică la București. Implicat în evenimentele din 21 decembrie 1989, la baricada ridicată la Intercontinental. Debutează după căderea regimului comunist, cu Natură moartă cu accesorii (1990), iar un an mai târziu emigrează în Olanda. În 1994 scoate Vârsta politică, în care sunt depășite ingenuitățile debutului și se face simțită vocea unui poet matur, deopotrivă tandră și angajată. Se retrage la Cârlibaba, în județul Suceava, înainte de a muri, la doar 45 de ani. Nu mai apucă să-și vadă publicat ultimul volum de poezie, Bătrânețe fără tinerețe și moarte fără de viață, care apare la Editura Muzeului Literaturii Române, în 2002.


Vârsta politică


Aici iepurele, aici molia, aici cufundacul,
partea cu oase a meduzei e ieri,
dar tu ce mai faci?
Uite peste marea grămadă de ape – vechile mări,
pistilul corăbiei,
uite şi uite farul depărtat al ţărânei
e coasta, e dorul, e nesiguranţa piciorului, e azi,
dar tu, tu ce mai faci?
Băieţii cruzi se trezesc dimineţile în râuri de lapte,
fetele tinere se trezesc dimineaţa în cascade de sânge
aici marile taine, aici frumuseţea, aici îndelungul
cu farduri şi veşmânt de bumbac,
dar tu, spune-mi, tu ce mai faci?
Vine desigur o zi când înţelegerea şi iertarea se despart
vine desigur o vreme a oaselor de ceară,
a verdelui brotac jupuit de pe cer,
vine,
dar, spune-mi tu, tu mortule tânăr, tu care ne-ai dat o vârstă politică,
tu ce mai faci?


din volumul Vârsta politică (1994)

2 comentarii:

  1. L-am cunoscut intr-un barulet langa Dam, la Amsterdam, unde se aduna boema romaneasca din Olanda prin 1991-2. Un om deosebit. Apoi tin minte ca impreuna cu o gagica de pe litoral am strigat "Calineeeee!" printre niste blocuri din Ploiesti, nestiind adresa exacta, si iata ca l-am gasit si ne-a primit. Apoi ne-am ratacit amandoi separat firesc. Ca astazi sa aflu prin grija Dvs. ca e mort - de mult. Cateodata intelegerea soseste tarziu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. important e că, totuși, sosește. povestea e mișcătoare, chiar și așa, spusă din câteva tușe. mulțumesc

      Ștergere