Hibernatus 2.0

Felul acesta subtil în care Mașina îmi verifică atenția

și sensibilitatea.

Recunoașteți din toate imaginile de mai jos pe acelea

care conțin flori.

Le iau una câte una și le marchez cu clicuri iuți și nervoase,

cum apăsam altădată pe pătrățele

în Minesweeper și aveam impresia că e o cursă

contraconometru

de care depinde viitorul băiețelului din Singur acasă.

Așa că le recunosc, fac și efortul ăsta

pentru a nu fi bănuit de nimic rău:

câteva Leucanthemum vulgare prinse kitschos într-un

buchet goethean, un câmp de Tanacetum parthenium, apoi

niște Cichorium intybus și o profuziune de

Forsythia obosite

ca un pat de flori plutitor peste apa în care îți

poți închipui că s-a înecat o balerină micuță și tristă

(o fantezie morbidă a vreunui angajat de-al lui Zuckerberg).

Și totuși, mi-e teamă de ziua când nu voi mai putea convinge

Mașina că nu sunt Robot, sunt

terifiat de clipa în care voi greși Răspunsul,

pentru că știu că nu voi fi iertat.

Atunci îmi va închide brusc toate ferestrele, îmi va

secera prietenii virtuali, îmi va zdrobi toate aplicațiile fragile

în care îmi pusesem atâtea

speranțe. Mă voi trezi singur ca Hibernatus

într-o lume necunoscută, ostilă și lipsită de antiviruși.