rar, tot mai rar îmi iese în cale câte o cârciumă proletară, cu mese vechi acoperite cu muşamale murdare, peste care lămpile îşi revarsă lumina cirotică şi unde, la ziuă, alcoolicii ruşinoşi cântă şi râd, iar mai apoi cad de pe scaune ca popicele, dintr-un singur blând bobârnac al lui Dumnezeu
&
să nu scriu despre băutură, acum când toată lumea o face, atât de uşor, de locvace... să nu scriu despre aşteptare şi agitaţie, despre mânie şi încântare; despre nopţile tulburi cu punţi subţiri peste care treci doar cu ochii închişi, despre uimiri şi întrezăriri, să nu repet că tot ce contează e poezia venită din compasiune, şi nu poezia-uzură, făcută din creier, din încheietură
&
când beau, toate sunt limpezi şi înmiresmate, toate sunt înghiţite de o gură ce mestecă până când totul e fărâmicios şi jilav, soarbe până nu mai rămâne nimic de sorbit, iartă fără să se întrebe ce înseamnă iertarea
&
(din Un anotimp în Berceni)
E un mare si rar intalnit dar sa poti transmite emotie pura si atata lumina prin cuvinte asa de simple. Tu il ai.
RăspundețiȘtergereMişto. Poate numai finalul din prima "strofă" nu-mi place - oare n-ar fi mers mai bine doar "blând bobârnac", fără "al lui Dumnezeu"?
RăspundețiȘtergereAltfel, te invit la O păpădie pe săptămână.
Uite ăsta e unul dintre poemele pe care le gust din anotimp,(mai sunt cateva),iar chipurile din fotografii merg şnur cu ceea ce laşi să se subtilizeze în poem. Foarte a la Vancu...dar nu neapărat.
RăspundețiȘtergereDa de ce bei?
RăspundețiȘtergereda' tu de ce scrii?
RăspundețiȘtergerepozele sunt ca un fel de frisca pe un cappucino trist si delicios! ar fi intersant sa scoti un volum de poeme ilustrat!
RăspundețiȘtergereprima strofă e o pastişă după Ion Mureşan.
RăspundețiȘtergerea doua e slabă.
a treia e tot slabă.
a patra la fel.
în prima îl înţepi pe Muri cu armele lui şi ar fi fost o figură de stil frumoasă dacă nu ai fi continuat atât de patetic cu rimele acelea din a doua strofă, cu gura aceea care iartă din a treia şi cu corpul tău (preluat de la Mazilescu) care se luminează şi zornăie.
în a doua...
plângi, puiul mamii, plîngi...
Intr- adevar,nu m- am gindit, ca Maiorescu si ca tine, ca pot fi puse in legatura. Tot un fel de betie e si la mine cind scriu, ca sa ma- ntilnesc cu-o latura cind mai sublima, cind mai odioasa, cind mai interzisa, cind mai acceptata, cind mai blamata, cind mai admirata, cind mai superficiala, cind mai profunda, cind mai clatinata, ca acum, cind mai tapana, ca atunci cind pun intrebari prostesti.
RăspundețiȘtergereScuze mii, deci eu nu sint anonimul cu Muresanul, nici cel cu Mumuleanul, ci unul care te iubeste.
Pentru mine, e unul dintre poemele douămiiste preferate.
RăspundețiȘtergereŞi nu, nu-i pastişă - e aluzie, şi încă una a rebours. Oricum, e trist să vezi că, până şi pentru un cititor de poezie atât de informat precum autorul celui de-al şaptelea comentariu, funcţionează încă eficient prejudecata neaoşă după care orice formă de intertextualitate (pastişă sau aluzie, indiferentce-ar fi, în cazul ăsta) e demnă de dispreţ. Cam decepţionant...
eh, e vreunul dintre prietenii mei care, oriunde apar, scriu sau postez ceva, orice, îmi găsesc nod în papură. că doar lumea trebuie să rămână ceea ce e, nu?
RăspundețiȘtergere