M-am tot întrebat în ultimii ani, admirând câteva superbe cărţi în care poeţi şi desenatori s-au întâlnit pentru proiecte devenite legendare (Epica Magna a lui Nichita Stănescu şi Sorin Dumitrescu, Amintiri-le lui M. Ivănescu, Leonid Dimov şi Florin Pucă, Eleusis a aceloraşi Dimov şi Pucă), când se va mai întâmpla ca un grafician (ori un artist plastic sau vizual) cu pasiune pentru poezie să conceapă o carte împreună cu un poet. A fost de curând întâlnirea dintre Ion Mureşan şi Ioan Marchiş (din păcate, volumul trilingv Paharul, cu 10 ilustraţii ale sculptorului - care organizează de câţiva ani la Ocoliş o tabără de poveste - nu a circulat cât ar fi meritat). În urmă cu ceva vreme am cunoscut-o pe Ana Toma, care mi-a propus să facem o carte-obiect, şi ale cărei idei (fiindcă am încercat o vreme să lucrăm pe net, ea aflându-se în Timişoara) nu le-am înţeles întru totul de la început. Deşi prinsă în multe, Ana a conceput până la urmă aşa cum voia volumul-unicat, şi cred că Hemoragia soarelui, cu ilustraţiile ei, va fi lucrul cel mai frumos din zona asta pe care l-am făcut până acum. Pun aici o excelentă lucrare a Anei, care lucrează nu doar vizual, ci mai ales cu adâncimi şi perspective tactile imposibil de reprodus într-o simplă imagine scanată. Şi totuşi...
William Shakespeare: Sonetul CXXXIV
Acum o oră
super! abia astept sa apara. si o sa fie un nou volum de poeme sau o antologie din ce-ai publicat pana acum, un fel de best of? ;)
RăspundețiȘtergerefoarte frumos. Succes iti doresc.
RăspundețiȘtergereInspirat și titlul. Le ai cu potrivelile astea memorabile, ce-i drept.
RăspundețiȘtergere