Sâmbătă, la Tramvaiul 26 (Strada Cercului, nr. 6, sect. 2, București) începe un nou sezon al Clubului de lectură Institutul Blecher, ajuns la ediția 133.
Întâlnirea nu are loc întâmplător la sfârșitul lui august (și nu din septembrie încolo, cum s-a întâmplat în primii șapte ani), ci fiindcă în București sunt tinerii poeți de la concursul LicArt (a nu se confunda cu excelenta revistă Alecart, făcută tot de liceeni, la Iași). Pentru cine nu știe, LicArt e un concurs ajuns la ediția a 15-a, performanță rară în România. Concursul organizat de Radu Herjeu a adunat și premiat an de an elevi care scriu poezie și fac fotografie. Până acum, etapa finală avea loc la Poiana Brașov, anul ăsta va fi în București, așa că mi s-a părut un prilej bun să-i invităm pe finaliști la o ediție specială a Institutului Blecher, unde vor avea ocazia să o întâlnească pe Angela Marinescu. Tot sâmbătă seara vom prezenta numărul 17 (1/2016) al revistei Poesis internațional, în care Angela este actor principal, fiindu-i dedicate cinci eseuri și articole.
Așa că sâmbătă la Tramvai vom asculta o mare poetă, care a-mplinit în vara asta 75 de ani, și 11 juni, de 17-19 ani, veniți din Suceava, Tulcea, Pașcani, Câmpulung Moldovenesc, Buzău, Pucioasa și Măcin. Pe unii dintre ei îi citesc de cel puțin un an, i-am jurizat la concursul de poezie ce poartă numele prietenului meu Constantin Virgil Bănescu, tot descopăr lucruri încurajatoare în scrisul lor... Cred că va fi o seară cu niște întâlniri importante, pe care mulți nu o vor uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu