marți, 15 decembrie 2015

Ștefan Manasia și Teodor Dună


Doi dintre cei mai buni (și mai aprig comentați) poeți care au debutat la începutul secolului au scos în noiembrie cărți noi. Pentru Manasia e cel de-al cincilea volum publicat, iar pentru Dună – al patrulea. Apreciez felul în care au evoluat în scrisul lor Șt.M. și T.D., care sunt, din punctul meu de vedere, la poli opuși ai amestecatei „generații 2000”, în care amândoi au făcut, de la început, figură de excentrici și de autori foarte originali, cu temele și maniile lor; nu am scris niciodată despre ei, pentru că a avut cine s-o facă: un amestec între admirație și sentimentul că aș risipi senzațiile pe care mi le-a lăsat fiecare dintre cărțile lor m-a împiedicat să mă avânt în discursuri critice în care să-i clasez sau să-ncerc descifrări savante ale poemelor scrise de ei (pentru care uneori i-am invidiat, cu bucuria că asemenea caligrafii ale viziunii s-au putut materializa, citindu-i, în aerul dimprejurul meu). Un lucru mi-e clar: cine se referă azi la poezia românească din ultimii 10-15 ani, nu îi poate ocoli. Îi întâlnesc (astăzi mai rar decât atunci când aveam 20 și ceva de ani) și simt de fiecare dată, dincolo de orice ne-am putea spune, că poezia lucrează în ei cu zgomotul ăla secret, iar cărțile de acum sunt confirmări ale acestei senzații. Așadar: Ștefan Manasia, cu Cerul senin (Charmides, 2015), care vine după Amazon și alte poeme (2003, 2005), Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011) și Bonobo sau cucerirea spațiului (2013) și Teodor Dună, cu Obiecte umane (Cartea Românească, 2015), ce le urmează altor trei cărți în care și-a circumscris un spațiu numai al lui: Trenul de treieșunu februarie (2002), Catafazii (2005), De-a viul (2010). Teodor va citi din Obiecte umane joi seară, la Green Hours, și, nu peste multă vreme, la Institutul Blecher, de îndată ce-l vom reporni, în 2016.


Ștefan Manasia, Cerul senin
(Editura Charmides, 2015)


12 aprilie

Toată tristețea acestei lumi s-a scurs
pește orașul sexy – aur și alb.
Căutai sfatul ei bun

cum caută locul ascuns
un cîine bătut,
când

ți-a spus: sufăr cu
capul de câțiva ani, Ștef.
Ai tăcut. Între mese alunecau

picioare aristocratice.
O ceață de purpură și de estrogen.
I-ai prins mâna în palma ta uriașă

cât a romancierului german
Jean Paul și cu degetul mare
ai început să-i masezi

solzii cafenii de iguana.


Suntem generația extincției

1.
Dacă Yemenul nu i-ar fi oferit lui Pasolini decorul
pentru Il fiore delle mille e una notte,
ar fi trebuit de-acum să dispară
înghițit de nisip.

2.
„Singura bogăție a Yemenului
este propia lui frumusețe”,
a spus năucitor și profetic Pier Paolo.

Și lentila aparatului diviniza
terase și ziduri, porticurile
din Sa'ana, izolate într-un

ev mediu pe gustul biorcraților
de la UNESCO. Statui și cetăți,
biserici din lut, comunități creștine,

(oricât de banal ar suna)
speciile, bietele specii, Sonia Larian,
dispar astăzi într-un vortex macabru.

Suntem generația extincției.
Generația precedentă a
îmbogățit uraniul, a încapsulat

napalmul, bacteriile, virușii.
Tinerii simpatici de altădată
încingeau cuptoarele, Și-au dat

costumele fine cu parfum
de Katin și Kolâma. Iar copacul,
la început cu două frunzulițe,

apoi cu ramuri tot mai mari
frunziș luxuriant
și flori carnivore, l-a plantat

o maimuță cu botul obraznic
și ochi ticăloși. Aș fi vrut să
respir în nopți de petrol

ca-n poveștile-arabe. Să pândesc,
ceasuri în șir, cum se deschide
fereastra care îmi anunță pieirea.


Paint it black

Am văzut mîini ridicate
salutând drapelele morții,
am văzut copii încolonați
spre uzinele kamikaze.
Am auzit crăpând țeasta Sfinxului
pe obrazul celeilalte planete.

Aici fermele de napalm,
acolo vodevilul termonuclear.
Aici, pacea de cincizeci de ani,
tot mai înfricoșătoare.
Acolo, liniștea îți 
ridică sângele în urechi.

Trag pilota sub bărbia ei
durdulie. Mă retrag pe vârfuri
în sufragerie. Ascund cheița
tancului chinezesc într-un loc
unde nici măcar eu n-am
s-o mai găsesc.


Teodor Dună, obiecte umane
(Editura Cartea Românească, 2015)


spațiile amneziei (V)

în parcurile noastre sunt tobogane și leagăne
au adus o poză foarte mare și au pus-o pe jos
poza semăna puțin cu ploile albastre
au pus tăblițe pe care scria lac
și apoi au scris că avem voie să ne plimbăm pe lac
și chiar suntem rugați să
mergem pe apa lui

ne-am uitat înăuntru puseseră beculețe
pictaseră pești
ne-au zis mergeți fără grijă nu veți cădea
noi nu știam ce poate însemna asta


morții neobosiți (VI)

corpurile noastre sunt la fel de puternice ca noi
am supraviețui vezuviului submarinelor nucleare
ploilor acide am supraviețui dacă ar rămâne
un singur deget din noi

pentru că din degetul nostru ar înflori mâna noastră
și din mâna noastră ar crește brațul 
și din brațul nostru s-ar revărsa
umerii și pieptul

și ne-am întregi din nou în minunatul nostru corp
și am fi tot noi frumoșii desăvârșiți
morți neobosiți puternici ca un pod transatlantic ca
un strălucitor tanc de o mie de tone

și negreșit am fi tot noi la fel de exacți precum ceasul
atomic ca o mașină de cusut la loc toate
lucrurile imediat după ce
le-am golit


istoria mâinilor (IV)

forfota de neînțeles a dimineților:
recviemul pentru țevi și apă înălțându-și vocile
pentru a putea fi în sfârșit înțelese

apoi nerăbdarea tandră a bumbacului de a se lipi
de pielea ta și gelozia mea resemnată

nerăbdarea dresurilor tale de a-ți îndolia genunchii
de a-i transforma în două văduve
cochete voluptuoase

nerăbdarea absurdă a mâinilor mele
de a întrerupe
ceva oricum indiferent implacabil

până la urmă îți invit genunchii
în palmele mele pentru o consolare prelungă
apoi nerăbdarea metalică a ușilor
de a se deschide de a se închide
cât mai repede cât mai bine


3 comentarii:

  1. Am toate volumele de poezie ale lui Teodor Duna, cu un foarte frumos gand pe una dintre ele. Fiecare este altfel dar in toate e o lume cu totul speciala si parca departe de tot ceea ce se intampla aici.
    Am citit-o si pe ultima cu aceeasi bucurie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din grupajele de aici, pare mai bun Manasia, dar sunetul sau e atat de afin cu al poeziei tale. Nu's ce sa cred pana nu vaz intregul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poeţi de poeţi! Bravo ...! Vedea-i-aş în recital de poezie la Piatra Neamţ, la Bibliotecă ...!

    RăspundețiȘtergere