Dimov, M. Ivănescu, Mazilescu, Angela Marinescu, Cristian Popescu, Al. Mușina, Mariana Marin

Scriam anul trecut pe vremea asta despre edițiile Mazilescu apărute în 2013 și 2014 și aduceam vorba de antologia versuri îngrijită de Al. Cistelecan la Humanitas, iar asta venea după ce, la sfârșitul anului 2012 reușisem să pun mâna pe cele trei volume de la Paralela 45 care cuprind opera poetică a lui Leonid Dimov (pe lângă acestea, au mai fost frumoasele audiobook-uri scoase de Editura Casa Radio, ce rotunjeau lucrurile).
Anul 2015 a fost a adus alte câteva antologii foarte importante pentru mine, pe care, oricât de greu ar fi să le găsești, cred că e mare păcat, dacă ești un cititor de poezie înrăit, să nu le ai: Subpoezie (două volume cuprinzând toată poezia publicată, din 1969 până în 2013, plus câteva poeme inedite, a Angelei Marinescu), un prim volum (cu care se deschide, din câte înțeleg, o serie) cu poezia lui Cristian Popescu, în sfârșit editată, la 20 de ani de la dispariția poetului 90-ist, și două volume ale lui Alexandru Mușina, apărute sub titlul Opera poetică. Dacă mai pun la socoteală și O singurătate feroce a Marianei Marin (îngrijită de Teodor Dună), care vine la un an după audiobook-ul Scrisoare deschisă, mi se pare că avem în sfârșit strânsă la un loc poezia celor mai valabili (și mai influenți) poeți români ai ultimilor 45 de ani (care nu mai sunt „printre noi”).
Și asta în ciuda tuturor pesimiștilor (iar de pesimism nu duc nici eu lipsă) și a celor care (în majoritatea lor oameni cu totul neaderenți la poezie, care dau din gură ca să nu tacă) spun că-i gata cu poezia sau că cei de acum nu mai au acel tip de atenție esențială pentru ceea ce au scris predecesorii. Toate aceste volume oferă imaginea destul de clară a unui peisaj, da, implodat, da, în care cărțile valoroase sunt relativ greu de dibuit, însă ele există – și lucrează cum știe cel mai bine s-o facă doar poezia.