Epic Fail

articol apărut în numărul special al revistei „Timpul”, nr. 200-201 / nov.-dec. 2015

111 cele mai frumoase poezii ale generației '80

(Editura Nemira, 2015)

Păreau întrunite cam toate premisele pentru ca antologia 111 cele mai frumoase poezii ale generaţiei '80 să fie un titlu important al acestei toamne, care să repună în discuție, la 35 de ani distanță, poezia celei mai fertile și mai solide generații de creație de la sfârșitul secolului XX – începutul secolului XXI.

Editura Nemira rămâne, și după 24 de ani – chiar în absența regretatului dramaturg, om de presă și editor Valentin Nicolau –, o editură de top din România, iar subiectul antologării era unul cât se poate de generos. În plus, antologatorul, Cosmin Ciotloș, este privit de vreo 7-8 ani ca o mare promisiune a criticii literare românești, chiar dacă și-a tot amânat debutul în volum, câștigându-și, în schimb, reputația de neobosit cronicar al „României literare”. Cu toate acestea, ceea ce i-a ieșit lui Ciotloș (altfel un mare admirator și – credeam până de curând – un bun cunoscător al literaturii 80-iste) e departe de a fi o reușită. Ba nu. E o caricatură a ceea ce ar fi putut să-i iasă junelui discipol și protejat al lui Nicolae Manolescu. Iată de ce.

Oricât de nereceptiv poți fi la anumite discursuri poetice și oricât de partizan ai decide să fii în procesul de selecție pe care-l implică o asemenea întreprindere, alcătuirea unei antologii credibile trebuie să pornească de la câteva certitudini și evidențe. Dacă e vorba despre o generație care se manifestă de mai bine de trei decenii, e inevitabil să pornești de la opera acelor autori care au demonstrat prin cărțile publicate că literatura lor rezistă, e vie și a rămas neerodată de trecerea anilor. Așa încât mi se pare întru totul neinspirat să-i ocolești pe câțiva dintre poeții care au avut o traiectorie ce se vede astăzi limpede – și care i-a impus ca pe voci de primă mână ale prezentului – doar fiindcă nu au fost de la început capi de listă ai generației lor.

Astfel, absența din antologia 111 cele mai frumoase poezii ale generaţiei '80 a lui Aurel Pantea, Octavian Soviany, Mariana Codruț, Nichita Danilov sau Viorel Mureșan nu-și poate găsi niciun fel de justificare. Argumentul că orice antologie implică un anumit grad de subiectivism al celui care face selecția nu ține aici. Generația 80 nu supraviețuiește astăzi doar prin lucrurile scrise în anii ’80 (și, în cazul câtorva „lunediști”, în anii ’90) de Aurel Dumitrașcu, Florin Iaru, Mircea Cărtărescu, Viorel Padina sau Călin Vlasie, ci mai ales prin evoluția pe care au demonstrat-o în cărțile lor Pantea (care de la Casa cu retori, din 1980, până la O înserare nepământeană, din 2014, a avut un parcurs excepțional), Soviany (cu câteva titluri de neocolit ale ultimului deceniu – de la Scrisori din Arcadia, 2005, la Călcâiul lui Magellan, 2014), Mariana Codruț (excelenta poetă a recentei Hiatus, dar și a antologiei retrospective Areal, din 2011), Nichita Danilov (cu antologiile sale îndeajuns de convingătoare, Ferapont, 2005 și Amurgul orașelor, 2013) și Viorel Mureșan (poet de mare finețe, pe care, chiar dacă probabil îl confundă cu mai cunoscutul Ion Mureșan, îi recomand lui Cosmin Ciotloș să-l citească atent, pentru că Poștașul rural, antologia apărută anul acesta, îl fixează pe poet în categoria „tragicului în formă diafană” despre care scria cândva Radu G. Țeposu).

Apoi, nu înțeleg de ce într-o asemenea antologie au avut loc Romulus Brâncoveanu – autor al unui singur volum de poezie, din câte știu, cândva la începutul anilor ’90 –, Dinu Regman (un tânăr poet promițător dispărut prematur, în 1986), Viorel Padina (despre care, cu excepția Poemului de oțel, nu e mare lucru de spus) sau Eugen Suciu (pe care îl asociez mai degrabă generației precedente, rămânând un mazilescian fidel), nu însă și Petru Romoșan, unul dintre primii poeți tineri care au debutat, la sfârșitul anilor ’70, anticipând fastuos trecerea de la poetica 70-istă la câteva modalități expresive și obsesii textuale care aveau să marcheze poezia anilor ’80.

Sunt absențe greu de înțeles și prezențe chiar mai greu de justificat în această carte în care se regăsesc, ce-i drept, câțiva dintre marii poeți ai generației (Mariana Marin, Ion Mureșan sau Alexandru Mușina), fiecare cu câte patru sau cinci poeme din care nu-ți dai seama de anvergura personalităților lor. Apoi, niciunul dintre poeții antologați nu are o prezentare bio-bibliografică, un cititor neavizat nu poate ști de unde să-i ia, ce cărți importante au publicat, rămânând astfel la o receptare superficială. Iar cu Denisa Comănescu și Ion Bogdan Lefter, talmeș-balmeșul e complet, confuzia domnește peste această carte de peste 250 de pagini care e foarte departe de dezideratul anunțat în prefață: „Mi-ar plăcea ca această antologie să facă dreptate, după treizeci de ani, generației optzeci (luată în ansamblu). Ar fi un semn de maturitate culturală.”

Rezultatul cărții este însă invers: ea nu face dreptate nici poeților antologați (a căror anvergură nu o poți desluși din firimiturile selectate), nici celor neantologați. Așa încât nu ne rămâne decât să ne întoarcem la Antologia poeziei generației ‘80 (1993, 2002) a lui Alexandru Mușina sau chiar la Antologia poeților tineri (1978-1982), alcătuită de Laurențiu Ulici și apărută de-abia în 2005, pentru a putea începe să cântărim cum trebuie poezia generației care ne-a precedat.