Inventar. Un text regăsit

dintr-un poem mai mare, scris prin aprilie 2006, după „Poemele cu tătuca”, intitulat „Osânză”, cu următorul citat pescuit de pe google: 

At 203.2 kg, Gary Cartwright from Tamworth has been housebound for six months. This has caused him major depression. Antidepressants have helped, but he admits that in his darker moments, he has not only contemplated suicide but attempted it. Gary says, “I’m not living, I’m existing.” (google)

            când am ajuns ultima dată la spital, dr. bratu era roşu la faţă, în jurul meu gesticulau asistentele (astea mă ştiau de câţiva ani) şi câţiva doctori tineri, supli, cu mutre de cretini şi gesturi neîndemânatice. pentru câteva ore, lumea s-a învârtit în jurul meu ca în clasa a VI-a, când m-am dat într-un carusel enorm, au fost perfuzii şi aparate şi măşti de oxigen şi tuburi introduse brutal în stomac.

deşi eram doar o bucată voluminoasă de carne din care curgeau tot felul de lichide, m-au îngrijit bine, am fost convins tot timpul că o fac din dragoste şi recunoştinţă. aş vrea să cred asta în continuare, chestia cu dragostea îmi provoacă o semierecţie, dar acum sunt treaz şi durerile m-au apucat iar.

nemulţumit de evoluţia cazului, dr. bratu mi-a cerut să fac un inventar al bolilor mele urmat de un comentariu succint în care să explic de ce nu-l ascult şi refuz să-mi urmez tratamentul. asta nu m-a mirat deloc, dar nici nu m-a amuzat. am rămas la fel de placid, privindu-l fără niciun sentiment în dimineaţa de toamnă târzie.

lângă mine cineva plânge, e poate mama, mă simt ca un ticălos, nu ştiu de ce, mă gândesc la tata şi la şorţurile lui însângerate, iarna, aruncate după terminarea trebii în ligheanul plin cu zăpadă sticloasă, la mirosul de carne aburindă, la un cuţit ce sclipeşte în creier pentru o clipă şi continuă să pâlpâie acolo ca un neon ani în șir

ştiu că mama plânge fiindcă şi ea se simte ca o ticăloasă

toţi suntem ticăloşi, mamă

aş vrea să îi reproşez totul, să-i spun că din cauza ei am ajuns

aici dar nu pot

eu sunt mut, anost şi obscur

sunt carnea mea stupidă

şi hainele pe care le umplu de câteva ori pe zi

cu urină & excremente

sunt sperma care se scurge din mine

când încearcă să mă schimbe sora 1 sau sora 2

sunt o suprafaţă lucioasă şi anchilozată care cere tot timpul

afecţiune & hrană

7 boli deodată năvălesc peste mine

şi o depresie urâtă din care n-o să mai ies

aştept un deznodământ oarecare

fără mari regrete sau gânduri tainice

„ca un monstru închis în borcan şi se screme, se screme din nou” (Alexandru Monciu-Sudinski)

confuz. bulimic. de neînvins.