Trei poeţi iberici

Valter Hugo Mãe (n. 1971) este un poet, romancier şi publicist portughez născut în Angola, care trăieşte în prezent la Vila do Conde. A publicat trei romane (recentul Apocalipsa muncitorilor, din 2008, s-a bucurat de un considerabil succes) şi nouă volume de versuri, dintre care Cartea blestemelor (2006) şi Bruno (2007). A editat mai multe antologii şi este coeditor al revistei “Apeadeiro”.


gras şi chel


încotro te îndrepţi, valter hugo mãe,
fără niciun prieten, abandonat în mijlocul
drumului, ce cauţi?

de ce nu stai acasă, singur şi resemnat,
observând cum viaţa se micşorează fără
vinovăţii sau glorie?

eşti un băiat ciudat, valter hugo mãe, trăind
fără o iubire care să te rănească
şi te aştepţi să ai şi tu un loc pe lumea asta
când lumea asta e aşa de nepăsătoare

ar trebui să mori pe optsprezece martie
o mie nouă sute nouăzeci şi şase, cum spui
că se va-ntâmpla, să duci odată la capăt
propoziţia asta imperfectă care e viaţa

închide uşa la loc, nu e nimic pentru tine
afară şi-i rece, ai reumatism şi dureri de cap,
eşti gras şi chel, nu are rost sa încerci

să ajungi nici măcar până la felinarele chioare
de pe faleză, chiar dacă e drumul cel mai puţin
frecventat de cei ce merg să facă baie în mare

închide uşa – poate o să reuşeşti să adormi,
e o tăcere plăcută-n cladire, sunt sigur
că ai remarcat asta deja

Josep Grifoll (n. 1972, Manresa) este unul dintre poeţii catalani tineri care s-au remarcat în ultimii ani, venind la capătul unei tradiţii poetice care coboară în zorii secolului al XV-lea. Grifoll a studiat pictura, apoi tehnică sanitară şi, în cele din urmă, fotografie. A publicat mai multe volume, printre care În dezordine şi Despre beţie.

Ne dăm jos din pat

Ne dăm jos din pat
şi capete cad rostogolindu-se pe autostradă

Deschidem vinul
şi ceasurile cu alarmă se fac ţăndări pe jumătate de planetă

Chem liftul
şi tu îţi strecori limba pe sub uşă

Mergem în pădure
şi luna cade pe capul unui nebun

Prinzi o vrabie
şi toate aeroporturile din Franţa se-nchid

Mănânc nuci
şi scaunele din bar încep să danseze

Facem dragoste
şi nu câştigăm la loterie

Aprinzi aragazul
şi se întâmplă tot felul de lucruri mereu.

Javier Canaves (n. 1973, Palma de Mallorca) a publicat mai multe volume de poezie, printre care În partea sudică a hărţii (2001) şi În cele din urmă ai reuşit să mă faci să urăsc bluesul (2003). Absolvent de Drept la Universitatea din Insulele Baleare, a primit pentru poezia sa mai multe premii şi distincţii.

Întâlniri

Îţi vorbeam de Pavese. Despre sinucidere şi iluzionare
şi din nou în ochii tăi. Mi-am amintit de acea întâlnire:
singurele femei cu care merită
să te căsătoreşti
sunt cele cu care nu putem îndrăzni să o facem.
Ai cerut încă un Bombay, ai îmbrăţişat dăruirea mea,
şi într-o pornire prostească de entuziasm
ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai iubit.
Acum mi se pare amuzant, dar în acel moment te-aş fi strâns de gât.
Am închinat paharele pentru Creedence şi Sinatra,
atât de absurdă era noaptea. Acum,
după atâta timp de la întâlnirea noastră,
retrăiesc cu nostalgie dispreţul tău,
mitul ofilit în sepia.
Cărţile, distanţa, atâtea poduri.
A trăi înseamnă să aduni ceea
ce nu am fost
întâlnirile care odată ne-au definit.

traducerea: Claudiu Komartin