Bartis & Dragoman

Sper ca Festivalul Internaţional de literatură de la Bucureşti de anul trecut să se repete şi în 2009. A fost un prilej bun să-i reîntâlnesc şi să-i aud pe doi dintre scriitorii citiţi în ultimii ani care mi-au plăcut cel mai mult. De altfel, cărţile celor doi prozatori maghiari originari din Târgu-Mureş, Attila Bartis şi Gyorgy Dragoman (Tihna şi Plimbarea, respectiv Regele alb) s-au bucurat de succes şi la noi, după ce au făcut vâlvă în Ungaria şi o carieră internaţională notabilă (de curând, Dragoman, publicat de Suhrkamp, a fost una dintre vedetele târgului de la Frankfurt).
Bartis şi Dragoman au fost trataţi ca nişte scriitori întorşi acasă, poate şi fiindcă ei cunosc limba română, iar prezenţa temelor româneşti din cărţile lor (amândoi au copilărit în Ardeal, până să emigreze în anii ‘80 împreună cu familiile lor în Ungaria) fac din experienţele de adolescenţă ale celor doi ceva extrem de viu şi de vibrant pentru noi, iar familiaritatea şi naturaleţea care au înconjurat prezenţa lor la Clubul Ţăranului, precum şi scurta discuţie pe care au avut-o împreună cu traducătorul Marius Tabacu la Centrul Cultural Ungar, au fost marele câştig al acestui eveniment.
N-ar fi exclus să mai auzim – şi să citim în curând – şi despre alţi tineri scriitori din Ungaria (am tot auzit, de pildă, în ultima vreme de Krisztian Grecso), fiindcă literatura maghiară are foarte multe de oferit – pe lângă celebrii György Konrád, Imre Kertész sau Esterhazy Peter –, iar Bartis şi Dragoman (primul sclipitor în discurs, al doilea fermecător prin amănuntele semnificative aduse în discuţie, cum ar fi numărul matricol de pe uniformele pionierilor comunişti din România) sunt nişte certitudini ale literaturii scrise azi în Europa Centrală şi nişte scriitori cu care avem a ne mândri, zic eu, cel puţin la fel de mult pe cât ne-am mândrit în ultimul deceniu cu scriitorii germani plecaţi din România în perioada comunistă.

Attila Bartis

Gyorgy Dragoman