joi, 6 aprilie 2017

Institutul Blecher 149



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 9 aprilie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Ioana Geacăr și Alex Povarnă. Invitat special: Magda Cârneci.  


Magda Cârneci (n. 1955) este poetă, prozatoare, eseistă și critic de artă, președinte, din 2011, al PEN Club România. Începutul carierei sale literare este legat de istoria Cenaclului de Luni – a debutat cu volumul de poezie O tăcere asurzitoare (1985), căruia i-au urmat Haosmos (1992), Poeme politice (2000), antologia Haosmos și alte poeme (2000), Poeme TRANS (2012), Viața (2016) și romanul FEM (2011). Cărțile sale au fost traduse în franceză, engleză și neerlandeză și este prezentă în numeroase antologii apărute în România și în străinătate. Pe lângă acestea, a scris, începând din 1985, mai multe monografii și cărți de istoria și teoria artei. Redactor-șef al revistei „ARTA”, are un doctorat în istoria artei la École des Hautes Études din Paris (1997), unde a condus pentru câțiva ani filiala franceză a ICR.

Ioana Geacăr (n. 1959) este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București. Frecventează în tinerețe cenaclul condus de Cezar Ivănescu. Debutează cu Scrisoare pentru cei dragi (1988), urmat de Lumină de sare (1997), Contre-jour (2000), Aparte (2006) și Recviem pentru nuca verde (2015), un volum de eseuri despre proza lui Mircea Nedelciu, două volume de literatură pentru copii și două plachete apărute în limba franceză.

Alex Povarnă (n. 1987) este absolvent de Sociologie și a două programe de masterat. Finalist la două concursuri pentru tineri poeți, are în pregătire prima sa carte.


Moderator: Claudiu Komartin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu