marți, 13 decembrie 2016

Paznic de noapte


De ce i-am mințit pe zugravi?
De ce, printre viermișorii de spumă poliuretanică
și fâșiile de bandă adezivă rușinoasă
în fiesta gletului, a mortarului și a ipsosului de modelaj,
la întrebarea lor simplă a trebuit să le spun
că sunt paznic de noapte? Ce
păzesc eu noaptea?
De cine? Până când?
Până când, zugravi, îmi va fi rușine de voi pentru
ceea ce simt, până când
îmi veți găuri creierul cu bormașinile voastre
lipsite de orice sofisticare
până când aceste pânze de bonfaier imbusuri cântece
deocheate
care m-au făcut mereu să mă simt așa de risipitor
și stângaci?
Paznicul pricăjit din mine scrie poemul ăsta
cu groază, fiindcă știe
că ne așteaptă o noapte lungă și-ntunecoasă așa se vede
sfârșitul
de pe patul de moarte al unui modernist descărnat
străin în propria lui casă
rătăcit în propria lui poezie
de care eu mă lepăd așa de ușor în fața oricărui
om de ispravă
chiar când îi dă târcoale o muscă verzuie borțoasă
și ei împreună beau și mănâncă și
se au ca frații
când pe mine mă bâzâie o muscă ipohondră și
fără rușine
noi scoatem limba unul la altul ne ascundem lehamitea
și ne fandosim până-n zori.

4 comentarii: