Ghiujul scuipă în continuare, ce altceva să mai facă?

Oradea, la moaște

http://www.romlit.ro/ai_notri_tineri

Din nou, acest bătrân aranjor puhav, rămas în afara literaturii de două decenii, cu lichelismul și combinațiile lui, cu retorica asta de politician care crede că poate prosti pe oricine, cu gașca repulsivă pe care o conduce, cu balivernele și falsurile pe care le produce întruna. Silă, greață și puțină, doar puțină satisfacție la gândul că nu știe (sau se face că nu înțelege) ce gândim despre el mai toți care avem sub 45 de ani (ba și mulți dintre cei de vârsta lui sau care i-au fost studenți). Decât să îmbătrânești așa, mai bine-ți pui ștreangul de gât la timp.

P.S. 1 Stegozaurul critic a uitat să spună în articol că i-a chemat pe tinerii poeți acolo (unii dintre ei de vârsta mea, deci nu cred că problema se poate pune, așa cum o face, tendențios, în întreg articolul, în termeni douămiiști vs cei de după, e pur și simplu mistificator și grețos) ca să și-i arondeze, de vreme ce scriitorii ultimilor 15-20 de ani îl consideră pe Manolescu ceea ce e în momentul de față: un impostor care ar trebui să mai stea pe-acasă. Oricum, nu i-a reușit nici asta. O fi impresionat două fete mai slabe de înger care tremurau ca varga că stau lângă moaștele Literaturii, dar atât.

P.S. 2
„Am dat anul trecut un interviu pentru România literară, realizat de Iulian Boldea şi publicat în numărul 22, din 29 mai 2015. Precizez că, în ceea ce mă priveşte, Iulian Boldea face şi el parte din această mişcare profund pozitivă şi novatoare, a criticilor afirmaţi după anul 2000. În fine, în acel interviu acordat revistei România literară atingeam şi acest subiect. Constatam, în mod îmbucurător, afirmarea unei noi generaţii de critici. Personal, consider că am de învăţat de la aceşti critici, care sînt foarte talentaţi şi care au publicat cîteva cărţi absolut remarcabile. Se întîmplă, cum ştiţi, ca ei să fie în conflict cu monştri sacri ai criticii contemporane, de pildă, cu Nicolae Manolescu, dar asta nu mă poate împiedica să constat acest fenomen  – al apariţiei unei noi generaţii de critici – şi îl aplaud. În mare parte, mă regăsesc în cărţile lor şi în atitudinea lor. Aceste nume nu sînt numai critici din Bucureşti, nici pe departe. Asistăm, şi în critică, la o descentralizare clară, ceea ce este minunat. Numele pe care le dădeam în interviu şi la care acum mai adaug cîteva, care trebuie menţionate în acest context, erau: Andrei Terian de la Sibiu, Alex Goldiş de la Cluj, Oana Strugaru de la Suceava, Doris Mironescu de la Iaşi, Mircea A. Diaconu de la Suceava, Paul Cernat şi Bianca Burţa-Cernat de la Bucureşti, Teodora Dumitru, Mihai Iovănel şi Alexandru Matei, tot de la Bucureşti. Iar lista ar putea continua. Am menţionat cîteva din aceste nume în interviul acordat României literare, şi toate aceste nume au fost tăiate. Toate propoziţiile în care apăreau aceste nume au fost scoase. Mi s-a părut incalificabil. Iulian Boldea nu a fost înştiinţat, iar pe mine nimeni nu m-a contactat. Pur şi simplu pasajele în cauză – eu amintindu-i în mai multe locuri din interviu – au dispărut. Mi s-a părut, la lectură, că asistam la o călătorie în timp, întorcîndu-mă pe vremea lui Mihai Dulea (...).” (Christian Moraru, în cel mai recent număr al revistei Observator cultural)

Da, domnilor, știm cine a fost Mihai Dulea. Și nu mi-aș fi închipuit, la sfârșitul secolului XX, când citeam despre el și alți tovarăși de tristă amintire, că în publicistica românească din 2016, moștenirea lui (a lor) va fi, mulțumită circului Manolescu & co., atât de vie și de lipsită de scrupule.