Poem (O pagină goală e)

Tehnic și demonstrativ, ațos, uscățiv,

boțit ca rechinul lui Hirst,

tot mai înclinat să mă refugiez în stil și-n manieră

pentru că am citit prea multe cărți despre

oameni bolnavi, lipsiți de dragoste

și totuși nicio strategie nu m-a ferit de ce-avea să vină.

Atras de infecție mai mult pentru produsele ei secundare,

am încercat toate formulele de care aș fi

putut fi capabil

și-n toate mi s-a părut că o scald.

Poezia trage în jos, trebuie doar să asculți.

Uneori nu mai vreau decât sunete nedistorsionate,

multă odihnă, zgomot alb în adâncul

suprafețelor mate.

Dacă reziști îndeajuns, părți importante din creier

îți vor fi ocrotite.

Știu, e doar o părere, însă altfel

nu-mi explic cum se descurcă bestiile astea bătrâne.

M-am plictisit de toate învățăturile fețelor date cu făină,

de apostații care-și ronțăie castraveciorii

cu aerul că schimbă iar lumea.

O pagină goală e mai frumoasă

e mai târzie decât orice.

Ascult noaptea aspersoarele sfâșiind liniștea și parcă

în chilia de sub chelie se aprinde o luminiță

prietenoasă și cineva mă cheamă în larg.

Fără carcasă, îndatoriri, confuzii, regrete.

De aș ajunge acolo-ntr-o zi.