marți, 26 ianuarie 2016

Poezie și intransigență

articol apărut în numărul 202 / ianuarie 2016 al revistei ieșene Timpul

Nichita Danilov, Amurgul orașelor
(Editura Tracus Arte, 2013)

            Autor de prim-plan al generației sale, Nichita Danilov pare să fi făcut în ultimii opt ani un pas înapoi ca poet, publicând însă din 2004 încoace mai multe romane primite excelent, care au completat, după volumele de poezie dintre Fântâni carteziene (1980) și Centura de castitate (2007), profilul unuia dintre cei mai puternici și mai relevanți scriitori ai prezentului.
            Evitat de juriul Premiului Național de Poezie de la Botoșani, printre nominalizații căruia se numără, în chip firesc, de câțiva ani, omis, într-o mișcare greu de înțeles, de Cosmin Ciotloș în antologia recentă Cele mai frumoase 111 poezii ale generației ’80 (2015), Danilov rămâne unul dintre poeții căruia cei de după 2000 îi păstrează o admirație neerodată de trecerea anilor. Am mai spus că, pentru unii dintre ei, acest poet a fost și rămâne un reper (mai ales datorită cărților sale de până la începutul secolului) și un model de scriitură pentru câțiva dintre cei mai buni poeți ai generației 2000 (aceia catalogați în general de critica noastră plictisită și leneșă ba drept „neo-expresioniști”, ba drept „manieriști” – sintagme de care nici poezia lui Danilov nu a fost ocolită).
            Apariția antologiei Amurgul orașelor (Tracus Arte, 2013), deși mai degrabă trecută cu vederea de comentatori și critici, confirmă discursul viguros și original al lui N.D., după antologiile anterioare, Secol (2003) sau Ferapont (1980-2004) (2005) – la care poate fi adăugat excelentul cvintet Băutorii de absint (volum colectiv din 2007, care îi mai cuprindea pe Traian T. Coşovei, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop şi Liviu Ioan Stoiciu) –, și îl readuce în atenție pe acest scriitor mai degrabă atipic în contextul generației sale.
S-a vorbit suficient de mult, de la debutul lui Danilov (Fântâni carteziene, 1980), confirmat de următoarele trei volume (Câmp negru, 1982; Arlechini la marginea câmpului, 1985; Poezii, 1987), despre gravitatea discursului „simbolizant” (M. Mincu) al acestui poet care afişează fără mari precauţii o teatralitate fastuoasă, şi pentru care lumea este o scenă, iar poemul, un spaţiu dramatic în care întreaga arlechinadă a existenţei e revelată dintr-o perspectivă medievală, cu inserturi mitologizante. „Fereastra”, „zidul”, „uşa”, „clopotul”, „îngerul”, „râul” devin prezenţe aproape palpabile, ridicându-se deasupra strictului efect de scenografie. De fapt, butaforia daniloviană prinde viaţă într-o scriitură „rusească”, preocupată în cele din urmă de locul omului în lume şi de posibilitatea mântuirii.
            Dar, pe lângă un ciclu dens, cu o dicție aproape biblică, precum „Nouă variațiuni pentru orgă” (titlul omonim al unui volum din 1999), găsim la Danilov momente de poezie intensă și dramatică în care Trakl se întâlnește cu T.S. Eliot în peisaje pur daniloviene. Obsedat și el de spectrul „lunii April”, Danilov nu este mai puțin înzestrat pentru ipostaze ale deriziunii care par azi manifest în răspăr cu ironia și cotidianul sărăcit de semnificații mai profunde al 80-ismului de manual: „Cu craniul ascuţit ca un ou / trece pe stradă marele poet Nichita Danilov. / Eu merg în urma lui şi meditez / citindu-l pe Borges. // (…) Astfel gătit el trece ca să şocheze / inimile voastre puţin cam obeze (…)” („Portret al artistului la tinereţe”). Este ceva aici din vulnerabilitatea funambulescă a lui Adrian Maniu, dar şi din dorinţa de a zgâlţâi un public cu o sensibilitate tocită. Cu riscul de a mă repeta: Danilov a făcut mereu o figură aparte în context 80-ist, nefiind niciodată printre poeţii „la modă”, întrucât nu părea să aibă vreo legătură cu locurile comune confecţionate pe marginea literaturii generaţiei sale (nu cred, de pildă, că l-ar fi interesat vreodată „coborârea în stradă a poeziei”, dezideratul de tinerețe al lunediştilor).
 „Secolul” din poemele lui Danilov reprezintă un moment agonic, de descompunere a lumii şi a fiinţei, vestind amurgul (Ioan Es. Pop l-a numit „Colateralul”), cu procesiunea sa de calamităţi şi degradări iminente ale corporalităţii, aproape în manieră biblică („Ochii femeilor şi-au pierdut strălucirea / şi sânii lor nu-mi spun nimic. / Ca porcii, ca bivolii se scaldă / bărbaţii în mocirlele cărnii şi putrezesc!”). Iar în ce priveşte parabolele cu miez filosofic, dacă nu şi cu o tenace tentă morală, trebuie spus că ele reiau nu de puţine ori „recuzita” consacrată a Bisericii răsăritene, austeritatea îmbinându-se cu splendorile fulgurante (chiar aşa, funeste şi întunecate, cum ne apar aproape întotdeauna) într-o poezie care visează să ajungă la puritatea şi adâncimile rugăciunii. Astfel încât, dincolo de orice „cabotinism savurat în secret” (despre care aduce vorba Ion Bogdan Lefter) sau de tonul hieratic profesat în cadrul unei scenografii crepusculare, la Danilov, poet în care lucrează fără încetare tentaţiile mistice ale ortodoxismului pravoslavnic, este posibil ca solemnitatea să întâlnească histrionismul, iar excesul de simbolistică să fie pus în slujba zicerii profetice.
La fel ca Mihai Ursachi, cu care păstrează unele afinități de substanță („Aur şi vin”), precum și orgoliul și superbia „magistrului Pelican”, Nichita Danilov pare a ilustra în poezie (dar şi în roman) o speţă de barochism răsăritean, în care arhetipurile joacă un rol esenţial, iar reflexele estetizante nu sunt decât expresia acelei „lucidităţi neîndurătoare” care i-a pus la încercare pe atâţia saturnieni: „(…) Nici depărtatul ţipăt de dragoste / şi nici chemarea nostalgică a morţii / nu mai tulbură înăuntru nimic. // Şi doar neîndurătoarea rază a lucidităţii / străbate tot mai rece şi necruţător / orice ‘ndoială, orice speranţă, orice fior!” („Rază a lucidităţii’).
Poezia îşi regăseşte la el chemarea de a dezlega marile întrebări ale existenţei, cu o intensitate (de nu chiar fanatism) care face din Danilov un „purist” intransigent, asumându-și riscul, tot mai rar într-o lume relativizată până la derizoriu, de a se lăsa invadat de sonorităţi şi obsesii din alt veac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu