A treia cale pentru Republica Moldova: nu pot să nu-i dau dreptate Iuliei Modiga, după zilele petrecute la Chișinău. Dar nu așa cum și-ar dori ea. Iată de ce.
Din păcate, moldovenii nu mai au soluții în privința reprezentării lor democratice. Toate variantele și toate combinațiile, toate experimentele și toate promisiunile au eșuat. Comuniștii lui Voronin sunt la pământ, iar discursul și resursele lor au fost preluate (și ușor parfumate, astfel făcându-se trecerea de la un discurs de anii '50-'60 la unul de început de secol XXI) de Igor Dodon și "socialiștii" lui, care acum sunt principalul actor politic din Republică. A mai apărut partidul lui Usatâi, un personaj carnavalesc, proapăt primar al celui de-al doilea oraș ca mărime al țării, filorus până-n măduvă, dar cu potențial electoral la moldovenii de rând. Partidul Liberal al lui Ghimpu și Chirtoacă (singurul din partea pro-europeană care susținea deschis și cu încăpățânare unirea) a dezamăgit cumplit și încearcă să mai salveze ce se mai poate salva, dar pentru ei nu mai e mare lucru de salvat. PLDM-ul fostului prim-ministru Filat a alunecat și el binișor, PD-ul oligarhului Plahotniuc (figură tipică pentru spațiul ex-sovietic) și al lui Marian Lupu (un fel de Victor Ponta și mai alunecos) se îndârjește să țină de putere, mimând pro-europenismul de ochii românilor și-ai partenerilor lor din Vest, doar-doar și-or scoate pielea în felul ăsta. Leancă e erodat și fără viitor și nu va face mare lucru cu partiduțul lui (nu știu la ce i-a fost capul când s-a prezentat braț la braț cu Ponta), după cum nu va ieși mare lucru din experimentul susținut de americani cu Maia Sandu, a cărei lipsă de experiență în realpolitikul moldovenesc se va vedea cu prima ocazie. Cei care conduc protestele din stradă împotriva noului guvern Filip nu au alt scop decât să dea țara pe mâna rușilor. Platforma DA e cu totul altceva decât s-a crezut: nici vorbă de unire cu România, frații Năstase (susținuți de oligarhii mai mici și foștii locotenenți ai lui Plahotniuc, acum fugiți în Germania, "siamezii" Țopa) nu au avut altă misiune decât să disloce electoratul pro-unionist, să-l dezbine și să-l încurce. Usatâi și Dodon e clar ce vor (și ale cui marionete sunt).
Țara e într-o strânsoare cumplită, iar ceea ce mă întristează și sperie e că oamenii de bine și intelectualii care acum 6 ani erau pe aceeași baricadă acum se spurcă și se acuză unul pe altul că e vândut celeilalte tabere. În România taberele din care a trebuit să ne alegem guvernanții din 2004 încoace au fost ceva mai clare, am ales mereu "răul mai mic" și, în general, cu tot circul din ultimul deceniu, țara a făcut progrese. În Republica Moldova ce să alegi dintre un oligarh care crede că poate cumpăra totul (și deocamdată realitatea îi dă dreptate) și oamenii care vor să arunce iar țara în bezna rusească?
Singura soluție, și (din păcate) cea mai improbabilă, este unirea cu România. Oricât de idealiști am fi, trebuie să înțelegem că șansele pentru asta sunt foarte, foarte mici. Ar fi nevoie de un miracol pentru unire. Miracol care, după valul de entuziasm inaugural, s-ar putea să se transforme într-un coșmar din cauza Transnistriei, a Republicii Autonome Găgăuze și a unei largi părți din populația Republicii Moldova, aceea pentru care cei de aici sunt "româci" și "țigani". Exact oamenii ăia ai căror bunici erau români, dar se fac că nu te înțeleg când ceri la chioșc în românește un pachet de țigări... În cazul unirii, mi-e teamă că oamenii aceștia ar pune mâna pe armă dacă cineva le-ar întinde-o. Și se va găsi, oho, cine să o facă.
Îmi pare tare rău pentru prietenii mei de peste Prut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu