Tot
mai cumplite, mai absurde și mai apropiate ne par tragediile ce lovesc lumea de
azi producând panică, furie, dezolare, un sentiment general de apocalipsă lentă
și insidioasă. Unei asemenea stări de lucruri – războaielor fără sens pentru
cei care nu trăiesc în întunericul laboratoarelor genocidului, acolo unde se
decid lovituri sinistre și se calculează numărul morților pentru un efect
propagandistic cât mai răsunător, terorismului „freatic”, al psihopaților fără
chip, lipsiți de orice respect față de valorile vieții umane, arta este
chemată, ca în orice vreme de criză, să le răspundă. Și nu o poate face altfel decât cultivând și interogând valorile sensibile
și fundamentale ale umanității noastre.
Compasiunea, solidaritatea, îngăduința, grija reciprocă și
dragostea, puse astăzi în dubiu de valul de ură și intoleranță care a făcut de
la începutul secolului atâtea victime în Statele Unite, India, Marea Britanie,
Indonezia, Spania, Norvegia, Nigeria, Siria, Kenya, acum în Franța, trebuie
reafirmate cu fiecare prilej – iar oamenii care se ocupă cu scrisul continuă să
aibă un cuvânt important de spus. Nu neapărat angajându-se politic sau
ideologic, ci stăruind în tot ceea ce fac, rămânând fermi în credința că
spiritul uman nu poate fi supus prin excludere și teroare. Și pentru că literatura
apropie deschizând noi căi de comunicare între oameni din diferite colțuri ale
lumii, anulând barierele limbilor și ale stereotipurilor culturale sau
religioase, poeții au rolul lor important exact în astfel de epoci pline de
turbulențe și de confuzie, prin felul încăpățânat în care își expun căutările,
încercările de înțelegere a lumii și a sinelui, indeciziile și dramele
personale, pe care cei cu adevărat buni și autentici reușesc să le ridice deasupra
experienței personale, ajungând astfel să vorbească în numele nostru, al
tuturor.
M-au uimit câteva
rânduri scrise nu demult de un om politic (deși iau – ca noi toți, vreau să
cred – cu un grăunte de sare tot ceea ce afirmă politicienii), și anume tânărul
prim-ministru al Canadei, în scrisoarea către autoarea și activista Carolyn
Marie Souaid: „avem nevoie de poeți
pentru a schimba lumea”. Se întâmplă tot mai rar ca cineva să creadă asta și să o
exprime, mai ales în emisfera occidentală, adică în lumea „liberă” și
dezvrăjită care a urmat în ultima jumătate de secol un constant proces de
relativizare a tuturor valorilor și conceptelor „tari”. Și totuși, poate că de
asemenea naivități avem nevoie într-o lume jefuită de candoare pentru a mai putea
crede în ceea ce facem și iubim. Eu unul, oricât de desuet le voi părea
pragmaticilor și ironiștilor de serviciu, nu aș putea continua fără ele.
„Poesis
internațional” rămâne și în numărul 16 un spațiu de întâlnire pentru scriitori
de orientări estetice și politice distincte. De la poetul-revoluționar Roque
Dalton – devenit victima propriei sale gherile, Ejército Revolucionario del
Pueblo –, ucis în urmă cu 40 de ani, până la extraordinara poetă de expresie
germană Anemona Latzina, a cărei influență o vedem în evoluția Aktionsgruppe
Banat, de la excentricii scriitori francezi Marcel Schwob și Victor Segalen
până la poeta argentiniană Susana Thénon, diversitatea autorilor incluși în
acest număr vorbește încă o dată despre multiplele modalități de acțiune ale
literaturii. Eseurile generoase despre Roque Dalton, Philip Larkin și Mariana
Marin, comentariile critice la recentele ediții Baudelaire, Pound și Celan
traduse în românește, versurile a douăzeci și unu de poeți din douăsprezece
literaturi, interviurile, fragmentele de proză și teatru din „Poesis
internațional” conturează un loc al coabitării și al dialogului – un adăpost
pentru iarna grea care se anunță.
Pentru a comanda revista (lucru care, cred că se-nțelege, e important pentru a putea continua lucrurile pe care le facem) e suficient un e-mail la una dintre adresele: poesisinternational@yahoo.com sau casadeeditura@maxblecher.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu