luni, 13 septembrie 2010

Tom Waits, "Green Grass"



În iarba cea verde


Aşază-ţi capul unde era inima mea odată
Ţine pământul peste mine
Aşază-te în iarbă, în iarba cea verde
Ţii minte când m-ai iubit?

Vino mai aproape nu fi sfioasă
Aici, sub cer, unde plouă
Luna e de acum în scădere
Gândeşte-te la mine când trece un tren

Dă la o parte ciulinii şi tufele de zmeură
Fluieră “Didn't He Ramble”
A rămas doar o urmă din mine
Şi pluteşte în tine

Aşază-te aici, în umbra mea
Lucrurile sunt toate făcute din mine
Vremea va spune, vană,
Că astăzi miroase a ploaie

Dumnezeu a strâns toate stelele şi le-a aruncat
Nu mai deosebeşti păsări de lujerele-nflorite
Nu te vei elibera niciodată de mine
El va face un copac din mine

Nu-mi spune adio
Spune-mi cum arată cerul
Iar dacă cerul cade, ascultă-mă bine:
Vom prinde împreună păsări cântătoare

Aşază-ţi capul unde era inima mea odată
Ţine pământul peste mine
Aşază-te în iarbă, în iarba cea verde
Ţii minte când m-ai iubit?


trad.: Cl.K.

5 comentarii:

  1. ce versuri! de ti se face sufletu origami...*rita-thinks-that-trains-are-depressing*

    RăspundețiȘtergere
  2. nu stiam piesa asta, e f faina

    RăspundețiȘtergere
  3. in loc de "Ţii minte când m-ai iubit?" cred ca merge si "Adu-ti aminte cand m-ai iubit", cel putin intonatia din melodie lasa loc de interpretare

    RăspundețiȘtergere
  4. Auzi cum cita unu' dintr-un iureș prin bălării: http://www.youtube.com/watch?v=Tbft-6o4MQs
    Irinel și cimișirul

    RăspundețiȘtergere
  5. Genial! Aveam o zi proastă până să citesc postul ăsta, acum nu mai e așa. Mersi Komartine.

    RăspundețiȘtergere