Fotografia este de sâmbătă, 25.09, de la "atelierelaţionale", noua serie de întâlniri organizate de Răzvan Ţupa. S-a vorbit despre poezie şi s-a citit mult, a fost bine.
te-am urmărit pe net (ăsta-i blestemul proviniciei: că ratezi mereu lucrurile mişto de la centru), mi-a plăcut atmosfera de acolo şi, mai ales, prezentarea numărului 2 din poesis internaţional, evident... :)
am făcut-o cam din fuga calului (prezentarea), aşa că am omis lucruri bune din sumar. dar o să fie în curând tipărită şi-o vom vedea în toată splendoarea ei şi-a autorilor care semnează în ea :)
Născut în Bucureşti în 1983. Am publicat trei volume de poezie: Păpuşarul şi alte insomnii (Editura Vinea, 2003, 2007), Circul domestic (Editura Cartea Românească, 2005) şi Un anotimp în Berceni (Editura Cartier, 2009, 2010). Am început acest blog pentru Un anotimp în Berceni, iar acum postez aici cam toate lucrurile pe care le fac şi în care cred (adică tot ceea ce îmi mai poate ordona cât de cât viaţa).
te-am urmărit pe net (ăsta-i blestemul proviniciei: că ratezi mereu lucrurile mişto de la centru), mi-a plăcut atmosfera de acolo şi, mai ales, prezentarea numărului 2 din poesis internaţional, evident... :)
RăspundeţiŞtergeream făcut-o cam din fuga calului (prezentarea), aşa că am omis lucruri bune din sumar. dar o să fie în curând tipărită şi-o vom vedea în toată splendoarea ei şi-a autorilor care semnează în ea :)
RăspundeţiŞtergereei, da, adevăru'-i că suntem numa' unu' şi unu'... aleşi pe sprâncene komartine. :)
RăspundeţiŞtergere