„Poesis internațional” vol. 21 (1/2018)

          „Ca și în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă. Domeniul visului este larg și întotdeauna interesant de exploatat. În felul acesta înţeleg suprarealismul, care în cazul nostru devine un infrarealism.” Când scria aceste rânduri în 1927, în cunoscutul său dialog cu I. Valerian, cu siguranţă că Ion Barbu, care a respins tranșant și cu binecunoscuta-i superbie orientările radicale ale modernităţii poetice occidentale, nu avea cum să intuiască apariţia, aproape o jumătate de secol mai târziu, a unei mișcări poetice infrarealiste în America Latină. Fără nicio legătură cu eclatantele exigenţe estetice barbiliene, infrarealiștii din Mexicul anilor ‘70 au constituit o grupare de avangardă necesară într-un moment dominat încă de modernismul înalt al cărui reprezentant celebrat și canonizat era Octavio Paz (el însuși apropiat în tinereţea pariziană de cercurile suprarealiste, rămânând totuși un adept al poemului pur, ca manifestare primară a Sacrului).
          În momentul răzmeriţei literare pornite de foarte tinerii Roberto Bolaño și Mario Santiago Papasquiaro, Paz avea 60 de ani și era la apogeul carierei sale (deși avea să primească Nobelul pentru literatură peste încă cincisprezece ani, în 1990). Sigur, această mișcare pronunţat insurgentă, cu rădăcini în dadaism și în avangarde, nu a devenit cunoscută decât odată cu celebritatea mondială a lui Bolaño. Brusc, opera sa romanescă, labirintică și fascinantă, a aruncat o lumină nouă asupra Mișcării Infrarealiste – poeţii alături de care chilianul se formase în Mexicul anilor ‘70, deveniţi personaje ale cărţilor-cult pe care acesta le-a scris (se împlinesc exact 20 de ani de la apariţia Detectivilor sălbatici, ce l-a propulsat ca pe unul dintre marii scriitori ai Americii Latine și ai lumii), au revenit în atenţia cititorilor. În special Mario Santiago, acest Neal Cassady al universului bolañian, mort la numai 44 de ani, a fost redescoperit, înconjurat de aura legendei create de Bolaño. Este pentru prima oară când manifestul lui Mario Santiago Papasquiaro, dar și selecţii din poezia acestuia, a lui Edgar Artaud Jarry și a Guadalupei Ochoa apar în românește, familiarizându-ne măcar puţin cu energia și cutezanţele acestei bande de anarhiști și idealiști, nebuni după poezie și troţkiști deziluzionaţi de acum patruzeci de ani.
          Deloc întâmplător, unul dintre poeţii pe care belicoșii infrarealiști îi păstrau ca modele tutelare a fost Nicanor Parra. Nu încape îndoială că volumul acestuia, Poeme și antipoeme (1954), publicat cu doi ani înainte de Howl al lui Ginsberg, a marcat decisiv și durabil poezia latino-americană. Decedat cu câteva luni în urmă la o vârstă patriarhală, 103 ani, uluitorul poet chilian a experimentat până către sfârșitul secolului XX cât pentru o întreagă literatură. Pe el, precum și pe John Ashbery (1927-2017), despre care Bogdan-Alexandru Stănescu scrie un eseu pătrunzător și îi traduce un poem esenţial (unul dintre atâtea!), pe Lawrence Ferlinghetti, care încă scrie, la 99 de ani, poeme corosive împotriva establishmentului politic american, și pe poetul italian Andrea Zanzotto (1921-2011), tradus și prezentat fastuos de către George Popescu, stă „Poesis internaţional” 21. Un număr în care am căutat să interogăm veșnicul clișeu al poeziei ca elan al tinereţii – s-ar spune că acești patru poeţi-patriarhi, care au scris până către 90 de ani (cum este, la noi, cazul fenomenalei Nora Iuga), pun în discuţie (prin chiar vieţile și opera lor) atât de des invocatul distih al lui Wordsworth (“We poets in our youth begin in gladness:/ But thereof come in the end despondency and madness.”) 

Cuprins:

Portret: Rodica Draghincescu
Poezie: Lawrence Ferlinghetti (în traducerea lui Florentin Popa), Nora Iuga, Carmina priapea (cuvânt introductiv și traducere din limba latină de Ștefan Ivas), Frank Kuppner (traducere de Vlad Pojoga), Emilian Galaicu-Păun, Nicanor Parra (7 poeme traduse de Marin Mălaicu-Hondrari, Claudiu Komartin, Adrian Diniș, Mina Decu, Daniela Luca, Radu Vancu și Anastasia Gavrilovici), Dan Dediu, Ioana Șerban, Sigurbjörg Thrastardóttir (traducere de Daniela Mărculeț), Paul Bailey (traducere de Marius Chivu), Veronica Ștefaneț, Serghei Timofeev (traducere de Diana Iepure), Marius Chivu, Derek JG Williams (traducere de Tiberiu Neacșu), Șerban Axinte, Artiom Oleacu, Marija Dejanović (traducere de Goran Čolakhodžić), Andrea Zanzotto (traducere de George Popescu), Simon Márton (traducere de Mihók Tamás), Ioan Coroamă, Jan H. Mysjkin (traducere de Constantin Abăluță), Jean-Marc Flahaut (traducere de Laurențiu Malomfălean), Dan Iancu, Guadalupe Ochoa (traducere de Ligia Keșișian), Edgar Artaud Jarry (traducere de Ligia Keșișian), Mario Santiago Papasquiaro (traducere de Mina Decu)
Proză: Lina Wolff (traducere de Daniela Ionescu), Tatiana Țîbuleac, Szabó T. Anna (traducere de Ildikó Gábos-Foarţă), Tudor Ganea
Manifest: „Manifest infrarealist”, de Mario Santiago Papasquiaro (traducere de Ligia Keșișian), „Necivilizație”, manifestul grupului Dark Mountain – partea a doua (traducere de Mihnea Bâlici)
Eseu: Bogdan-Alexandru Stănescu, „Cealaltă tradiție – Ashbery în fața oglinzii”, Philippe Muray, „Imperiul Binelui” – fragment (traducere de O. Nimigean), George Popescu, „Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis”
Cronici de carte: Cosmin Ciotloș despre Un om care scrie. Jurnal 2011-2017 (Humanitas, 2018), de Mircea Cărtărescu; Șerban Foarță & Ildikó Gábos-Foarță despre Berlin Hamlet (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Szilárd Borbély; Teodora Coman despre Periferii (Charmides, 2017) de Pablo García Casado; Mihók Tamás despre Neon vernacular (Tracus Arte, 2017) de Yusef Komunyakaa; Daniela Luca despre kirilă (Tracus Arte, 2017) de Teodor Dună; Alexandra Turcu despre Câteva numere de magie (Editura Școala Ardeleană, 2017) de Alice Notley; Horia Dulvac despre e timpul să visăm un măcel (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Ionel Ciupureanu; Grațiela Benga despre teritorii (Tracus Arte, 2017) de Cristina Stancu; Robert Cincu despre sundial (frACTalia, 2017) de Bogdan Tiutiu
Cronici de artă: Diana Marincu („Please Stay Here 4-ever” – Note despre Trienala de la Kathmandu), Teodora Coman („Interiorul nu trebuie devoalat” despre expoziția TOMAGRAPH)
Prezențe. Poeți români în traducere: Dumitru Crudu, Fałszywy Dymitr (Instytut Kultury Miejskiej, 2018, traducere în polonă de Jakub Kornhauser și Joanna Kornaś-Warwas); Svetlana Cârstean, Tyngdekraft (H//O//F, 2017, traducere în norvegiană de Sindre Andersen); Ana Blandiana, Ma patrie A4 (Black Herald Press, 2018, traducere în franceză de Muriel Jollis-Dimitriu); Daniel Bănulescu, Die Republik Daniel Bănulescu (Pop Verlag, 2018, traducere în germană de Ernest Wichner); Claudiu Komartin, kobalt (Izdatelstvo za poezia DA, 2017, traducere în bulgară de Lora Nenkovska); Andra Rotaru, Lemur (Action Books, 2018, traducere în engleză de Florin Bican).

„Maeştrii unei arte muribunde“ la Craiova

Mâine, miercuri 30 mai, ajung în sfârșit cu Maeștrii unei arte muribunde (Cartier 2017, 2018) și la Craiova, unde o să am de la ora 18 o prezentare și lectură, la Biblioteca Județeană din Str. Kogălniceanu, nr. 9, însoțit de Petrișor Militaru și de Tiberiu Neacșu, care cu ocazia asta se-ntoarce la baștină. La trei zile după ce jumătate de Oltenie a fost la București pentru finala Cupei, pe care o și câștigară, le întorc vizita.

Treizeci și unu de versuri pentru gloria postumă a Adrianei Carrasco

toată iarna m-au iubit două mame

dar niciuna din ele nu avea gleznele Adrianei Carrasco.

în timpul manevrelor s-a oprit din înaintare

deși avea pușca la ochi, iar asta putea să o coste scump;

grijulie și-mbujorată de parcă se pregătea de mult să mă nască,

m-a ridicat cum culegi o scamă de pe

rochia de bal aruncată după viol în porumb.

cronicile arată că, mai târziu, luna ar fi fost înfulecată

de patru eschimoși transsexuali

captivi din vara lui ’97 într-o competiție televizată.

însă eu, sub înalta protecție a Adrianei, am reușit

să-mi găsesc drumul: ochii pe care-i avea în dotare

făceau franjuri bezna aia nenorocită – o urmam buimăcit și

feselor ei extraterestre le admiram

în toată splendoarea zvâcnetul și conturul.

dar prin câte zări nu m-a purtat femeia bionică

întâlnită într-o sâmbătă pe câmpul de tragere.

la cascada Urlătoarea mi-a șoptit cele mai drăgăstoase cuvinte

într-o limbă arhaică și străină ca marea. nu se

mai construiesc astăzi exemplare atât de elastice și de agere:

am știut-o din clipa când și-a deșurubat

capul cu gesturi abstruse, pe o plajă din Senegal,

anunțându-mă astfel că se întoarce neîntinată-n laboratorul natal.

toată iarna m-au iubit două mame

și amândouă aveau pantofi cu toc-cui în loc de inimă.

una era cochetă și foarte chibzuită cu laptele ei,

pe care-l păstra pentru tigrul care aveam să devin

după ridicarea în Delta Văcărești a marii moschei.

cealaltă visa ca pe un toporaș să mă strivească

și-mi împuia capul cu rețete de ciorbă de burtă și Destin –

însă niciuna, niciuna din ele nu avea alcătuirea Adrianei Carrasco.

De miercuri până sâmbătă, la Chișinău

Mă re-ntorc în Republica Moldova, după șapte luni și jumătate, pentru a participa, într-o companie excelentă, la festivalul Zilele literaturii române la Chișinău, unde mi-a părut rău anul trecut că n-am putut ajunge. 
Treburile mele pe-acolo, presupunând că asta interesează pe cineva, sunt după cum urmează:
* mâine, miercuri 23 mai, de la 10.30, la Liceul „Mihai Eminescu” (Str. Varșoviei, nr. 2);
* joi, 24 mai, de la 11.30, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (str. Pușkin, nr. 38, Sala Polivalentă);
* joi, 24 mai, de la 17, la Librăria din Centru (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 126), unde Maeștrii unei arte muribunde vor lovi din nou; 
* joi, 24 mai, de la 19, o dezbatere despre poezia românească după 2000, la Muzeul Național de Artă (str. 31 August 1989, nr. 115); 
* vineri, 25 mai, de la 10.30, la Liceul „Spiru Haret” (Str. Maria Cebotari, nr. 53).

Un adevărat maraton, pe care îl așteptam.

Margareta Sterescu

după o viață de muncă, spune

după o viață fără turnătorii,

fără carnet de partid,

fără să mănânc căcat,

fără s-accept toate mizeriile care ne-au

mâncat tinerețea cum îmi mănâncă acum

mațele scârba asta care face ce vrea înăuntrul meu

nu pot pune capul jos fără să mușc perna

cu umilință și furie

perna asta roasă și-ngălbenită e tot ce mi-a mai rămas

pentru că nu am fost nici oportunistă nici necinstită

și totuși nu am avut niciodată vreo șansă

undeva într-un colț al orașului, spune

mă așez

de neclintit de neconsolat de neratat

pentru tururile ghidate pentru turiștii străini veniți să vadă

statuia mizeriei și-a deznădejdii

cu măruntaiele praf

cu mălai luat pe caiet

cu trei din zece medicamente care m-ar ajuta

să mai rămân în viață până la toamnă

în orașul ăsta mirosind a flori de salcâm catran și durere

sunt sfâșiată ca o cârpă

ca o pasăre naivă

nimerită-ntre șase lupi hămesiți cu cravate și lavaliere

privesc cerul cum am citit la metrou

și nu văd decât o mare unghie pietrificată

un pietroi care-mi râde în față

care mă face

cum m-au făcut toți

după o nenorocită de viață de muncă

Institutul Blecher, ediția 177

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 20 mai 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la lectura poeților Sorin Gherguț, Mihail Vakulovski și T.S. Khasis, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București.

Mihail Vakulovski (n. 1972, Chișinău) a debutat cu Nemuritor în păpușoi (1997), urmat de numeroase cărți de poezie, proză, eseu, teatru și interviuri. Dintre acestea, volumele de poezie Tatuaje (2003), Odada (2004), Riduri (2013), romanele Tovarăși de cameră. Student la Chișinău (2011), Biblidioteca (2012) și Când tatăl tău e mai în vârstă decât tine exact de două ori (2015), volumul de critică Portret de grup cu generația „optzeci“ (2010). Fondator, împreună cu Alexandru Vakulovski, al revistei online „Tiuk!” (2000) și doctor în Litere (2002), i-a tradus din limba rusă pe Vladimir Vâsoțki, Bulat Okudjava, Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin.

Sorin Gherguț (n. 1973, București) este poet și traducător. Prima sa carte, Time Out (1998), a apărut ca urmare a câștigării premiului naţional de poezie „Aurel Dumitrașcu”. A mai publicat volumele de poezie Orice. uverturi și reziduuri (2011) și Trei (2016, cu ilustrații de Nicolae Comănescu). Este coautor al volumelor colective Tablou de familie (1995), Marfă (1996), Marfă reîncărcată (2011), De ce pisicile n-au coadă. Antologie de limericks (2017). A tradus din limba engleză romane de William Burroughs, Charles Bukowski, Paul Auster și Bob Dylan. 

T.S. Khasis (n. 1975, Lipova) a debutat cu Farmacia cuvintelor (2003), plachetă fără difuzare, ce a trecut neobservată, dar s-a impus cu Arta scalpării (2005), unul dintre cele mai admirate volume de poezie ale deceniului, reluat șase ani mai târziu în pe datorie (2011). A mai publicat aparenta naturalețe a vieții (2015).

Moderator: Claudiu Komartin

Polifonic la București

Am scris în urmă cu o lună și-un pic despre Polifonic, proiect multiartistic care a avut o primă reprezentație la Londra. Acum se întâmplă și la București, cu dubla ocazie a Festivalului Internațional de Poezie București (de departe cea mai ambițioasă și mai plină ediție dintre toate de până acum) și a Nopții Muzeelor. Așadar, sâmbătă seara, de la ora 19, la noul sediu al Muzeului Literaturii din București (Calea Griviței, nr. 64), în sala ce poartă numele dramaturgului Iosif Naghiu.