vineri, 18 mai 2018

Institutul Blecher, ediția 177



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 20 mai 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la lectura poeților Sorin Gherguț, Mihail Vakulovski și T.S. Khasis, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București.


Mihail Vakulovski (n. 1972, Chișinău) a debutat cu Nemuritor în păpușoi (1997), urmat de numeroase cărți de poezie, proză, eseu, teatru și interviuri. Dintre acestea, volumele de poezie Tatuaje (2003), Odada (2004), Riduri (2013), romanele Tovarăși de cameră. Student la Chișinău (2011), Biblidioteca (2012) și Când tatăl tău e mai în vârstă decât tine exact de două ori (2015), volumul de critică Portret de grup cu generația „optzeci“ (2010). Fondator, împreună cu Alexandru Vakulovski, al revistei online „Tiuk!” (2000) și doctor în Litere (2002), i-a tradus din limba rusă pe Vladimir Vâsoțki, Bulat Okudjava, Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin.

Sorin Gherguț (n. 1973, București) este poet și traducător. Prima sa carte, Time Out (1998), a apărut ca urmare a câștigării premiului naţional de poezie „Aurel Dumitrașcu”. A mai publicat volumele de poezie Orice. uverturi și reziduuri (2011) și Trei (2016, cu ilustrații de Nicolae Comănescu). Este coautor al volumelor colective Tablou de familie (1995), Marfă (1996), Marfă reîncărcată (2011), De ce pisicile n-au coadă. Antologie de limericks (2017). A tradus din limba engleză romane de William Burroughs, Charles Bukowski, Paul Auster și Bob Dylan. 

T.S. Khasis (n. 1975, Lipova) a debutat cu Farmacia cuvintelor (2003), plachetă fără difuzare, ce a trecut neobservată, dar s-a impus cu Arta scalpării (2005), unul dintre cele mai admirate volume de poezie ale deceniului, reluat șase ani mai târziu în pe datorie (2011). A mai publicat aparenta naturalețe a vieții (2015).


Moderator: Claudiu Komartin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu