luni, 21 mai 2018

Margareta Sterescu


după o viață de muncă, spune
după o viață fără turnătorii,
fără carnet de partid,
fără să mănânc căcat,
fără s-accept toate mizeriile care ne-au
mâncat tinerețea cum îmi mănâncă acum
mațele scârba asta care face ce vrea înăuntrul meu
nu pot pune capul jos fără să mușc perna
cu umilință și furie
perna asta roasă și-ngălbenită e tot ce mi-a mai rămas
pentru că nu am fost nici oportunistă nici necinstită
și totuși nu am avut niciodată vreo șansă
undeva într-un colț al orașului, spune
mă așez
de neclintit de neconsolat de neratat
pentru tururile ghidate pentru turiștii străini veniți să vadă
statuia mizeriei și-a deznădejdii
cu măruntaiele praf
cu mălai luat pe caiet
cu trei din zece medicamente care m-ar ajuta
să mai rămân în viață până la toamnă
în orașul ăsta mirosind a flori de salcâm catran și durere
sunt sfâșiată ca o cârpă
ca o pasăre naivă
nimerită-ntre șase lupi hămesiți cu cravate și lavaliere
privesc cerul cum am citit la metrou
și nu văd decât o mare unghie pietrificată
un pietroi care-mi râde în față
care mă face
cum m-au făcut toți

după o nenorocită de viață de muncă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu