Margareta Sterescu

după o viață de muncă, spune

după o viață fără turnătorii,

fără carnet de partid,

fără să mănânc căcat,

fără s-accept toate mizeriile care ne-au

mâncat tinerețea cum îmi mănâncă acum

mațele scârba asta care face ce vrea înăuntrul meu

nu pot pune capul jos fără să mușc perna

cu umilință și furie

perna asta roasă și-ngălbenită e tot ce mi-a mai rămas

pentru că nu am fost nici oportunistă nici necinstită

și totuși nu am avut niciodată vreo șansă

undeva într-un colț al orașului, spune

mă așez

de neclintit de neconsolat de neratat

pentru tururile ghidate pentru turiștii străini veniți să vadă

statuia mizeriei și-a deznădejdii

cu măruntaiele praf

cu mălai luat pe caiet

cu trei din zece medicamente care m-ar ajuta

să mai rămân în viață până la toamnă

în orașul ăsta mirosind a flori de salcâm catran și durere

sunt sfâșiată ca o cârpă

ca o pasăre naivă

nimerită-ntre șase lupi hămesiți cu cravate și lavaliere

privesc cerul cum am citit la metrou

și nu văd decât o mare unghie pietrificată

un pietroi care-mi râde în față

care mă face

cum m-au făcut toți

după o nenorocită de viață de muncă