sâmbătă, 4 august 2018

„Nici în cer, nici în mijlocul oceanului, nici în peșterile din munți”


Doctore, doctore, nu rânji încă, nu ți-ai găsit omul.
Sunt mai sarcastic decât tine la orice oră,
iar despre cinism mai bine să nu vorbim
e cam prea devreme, nu crezi?
Știu, știu, am rămas doar noi doi,
deși aș fi preferat ca-n locul tău să fie
un barman,
un împătimit de pariuri,
o midinetă.
Chestia asta chiar n-a depins
de mine sau de tine,
așa că să nu ne rățoim unul la altul
și nu, n-o să mă convingi să mă piș în plosca aia.
Doctore, doctore, nu te juca de-a dumnezeu
cu mine, s-ar putea să-mi smulg perfuzia
și să te strâng de gât cu ea până apare o infirmieră.
Simt că încă mai pot știi și tu asta,
de aia încerci să mă vlăguiești, încet, dar sigur.
Te simt, golănașule, frate,
ca pe unul pe care-l cunosc de tare demult.
Doctore, ești la fel ca mine și nici unul din noi
nu mai pleacă de-aici.
Spelunca asta a ta
și-a pierdut toți clienții de vază
și tu suferi că n-ai prins trenul ăla la care visasei.
Dar uită-te încoace și spune-mi că nu te
recunoști măcar puțin în situația asta jenantă pe care
e de datoria ta s-o tratezi.
Poate că și corpul ăsta al meu o fi
ceva mai mult decât inconvenientul care-ți amână
micuțul flirt cu asistenta bondoacă.
Zic și eu.
Doctore, te văd tot mai neclar
carcasa asta părăginită mă lasă baltă.
Știu că nu crezi în ce faci și că nu îți mai pasă,
știu că ai rămas doar cu mine,
și amândoi am fi preferat să fim în altă parte acum,
să-mi cânte un trompetist berber,
să-mi toarne mimozele-n pahar câte o vodcă mică,
să pun pe masă cu instinct de killer
chinta regală care te salvează
în ultima clipă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu