T.S. Khasis, Andrei Doboş

Când l-am citit prima oară (atunci am şi scris despre el în Versus/m şi într-un număr din Egophobia al cărui invitat a fost), T.S. Khasis mi-a produs genul de şoc pe care nu l-am avut decât în faţa câtorva poeţi la care ţin şi după ani buni: omul era atât de clar talentat, atât de "adevărat" şi de lipsit de orice afectare sau prefăcătorie încât am ştiut că nu poate fi nimic altceva decât poet. Unul dintre puţinii din generaţia noastră pe care îl invidiez pentru unele texte pe care le puteţi citi (sau reciti) şi voi, cu ocazia publicării volumului pe datorie (CDPL, 2011), ce reia splendidul său volum din 2005, Arta scalpării (pe care-l veți citi ca pe un roman trepidant), poemele publicate câţiva ani mai târziu într-o ediţie samizdat şi câteva inedite (grupajul date personale şi poemul robinson şi-a plătit întotdeauna datoriile).


Mă bucur că pot scrie tot mai des despre volume cu numărul 2 ale unor poeţi pe care i-am văzut debutând, alături de care am văzut poezia făcându-şi treaba, am mai căzut, ne-am ridicat, şters de praf (şi pulbere) etc. Andrei Doboş e unul dintre cei de care m-a despărţit întotdeauna ceva subtil şi greu de numit. Deşi ne-am recunoscut în câteva ocazii afinităţile de ordin magnetic, cum frumos s-ar exprima LIS. Dar asta nu are prea mare importanţă. O să vă spun doar că Doboş e din Apuseni, că a trecut prin Echinox, că-i cu un an fără o zi mai mic decât mine şi că am crezut mereu că va deveni un înţelept pe muntele lui. Deocamdată, după un debut în care n-a dat tot ce putea (Mănăştur story, 2007), Doboş revine cu Inevitabil (CDPL, 2011) pe care am primit-o (cred că mai ales pentru poemele din partea a doua – grupajele x şi Jurnal) ca pe un pumn în plex. Un poet în al cărui viitor cred tot mai mult.