Am vorbit mult în anii ăştia despre poezia americană şi despre reperele ultimelor şase sau şapte decenii. Aproape toţi prietenii mei (adică aproape toate
discursurile prietene din poezia românească de la optzecişti încoace) sunt ataşaţi de câte un mare poet american sau de una dintre direcţiile cele mai influente de după WWII. Discuţii, dezbateri pe la mese, chibiţări cât cuprinde (gen "Bukowski e mai mare decât Ginsberg" sau "Sylvia Plath mătură pe jos cu Anne Sexton"), dar foarte puţine studii (l-aş menţiona aici ca pe unul dintre cei care cunosc şi scriu cel mai bine şi mai organizat despre poezia americană actuală pe Chris Tanasescu), dezarmant de puţine volume de autor (sigur, câte un Ginsberg, Bukowski - nu are rost să spun cât de dezamăgitoare mi se pare în româneşte
Dragostea e un câine venit din iad fără cele mai puternice poeme ale lui Hank), dar nu O'Hara, nu Lowell - bine că Radu Vancu l-a tradus pe Berryman şi vom publica nu peste mult timp în colecţia Orfeu
Cântece vis -, nici o antologie făcută ca lumea. A apărut acum câţiva ani o selecţie subţire (
Locul nimănui, la Cartea Românească, pe care, dacă o citeai, chiar ţi se putea părea că s-au stricat la cap americanii). Vreau să cred că o să ne adunăm (în afară de ceea ce încercăm deja să facem prin
Poesis internaţional, cu sprijinul câtorva prieteni şi traducători dedicaţi) şi vom face o treabă mai organizată, pentru a putea avea o panoramă sau o antologie serioasă (şi ca selecţie, şi ca prezentări şi studii critice şi, mai ales, cu traducătorii cei mai buni) din care să ne putem da seama cât de importantă a fost pentru literatura lumii poezia americană recentă (hai să zicem, de dragul împărţirilor categoriale, de după 1945). Nu de alta, dar ar însemna că noi nu putem construi mai nimic dacă poeţi şi traducători experimentaţi ca Tanasescu, Rareş Moldovan, Domnica Drumea, Sociu, Vancu şi atâţia alţii nu pot să scoată nimic comparabil cu ceea ce a realizat acum douăzeci şi cinci de ani M. Ivănescu prin antologia de la Univers... Până una, alta, ca să nu întind foarte mult vorba şi să le răspund mai concentrat (cu o listă, de-a dreptul) celor care m-au întrebat de-a lungul timpului ce poeţi americani îmi plac, iată pe cine ar cuprinde antologia mea ideală din autori deja clasici (circa 1945-2000):
John Ashbery / W.H. Auden / Ted Berrigan / John Berryman / Charles Bukowski / Billy Collins / Gregory Corso / Lawrence Ferlinghetti / Allen Ginsberg / Louise Glück / Jack Kerouac / Denise Levertov / Philip Levine / Robert Lowell / W.S. Merwin / Frank O'Hara / Charles Olson / Robert Pinsky / Sylvia Plath / Elizabeth Bishop / Kenneth Rexroth / Anne Sexton / Charles Simic / W.D. Snodgrass / Gary Snyder / Mark Strand
Voi ce credeţi?
Din punctul meu de vedere, e cât se poate de fezabil - tu enumeri vreo 25 de poeţi, ar mai fi vreo câţiva (Frederick Seidel, Richard Brautigan, Amy Gerstler, Paul Farley, probabil şi alţii), şi 5 traducători - ceea ce ar însemna ca fiecare să se ocupe de vreo 6 poeţi, cu probabil vreo 10 texte pentru fiecare.
RăspundețiȘtergereSingura problemă e copyrightul, aici e de muncă. :)
P.S. La Ginsberg ai vrut dinadins să fie Louis, nu Allen? Mie totuşi mi se pare preferabil cel din urmă.
nu, a fost un lapsus ca la carte :)
RăspundețiȘtergereArthur Sze
RăspundețiȘtergereA.R. Ammons.
RăspundețiȘtergereSi Emily Dickinson nu trece clasa?
RăspundețiȘtergerePăi Emily e mult mai "veche" decât ziceam eu, nu crezi?
RăspundețiȘtergerek.
ron silliman (deși nu știu cine se încumetă)david shapiro
RăspundețiȘtergereși ar mai fi...
dintre cei din care a tradus sociu pentru totb.ro mi-a plăcut foarte mult david berman.
Andrei Codrescu (A. Perlmutter) - american, de origine romana
RăspundețiȘtergereDacă ar fi rezolvată problema copyrightului, s-ar putea face chiar un program în care vreo 7-8 traducători să scoată fiecare câte 2 poeţi pe an, în ediţii cu aparat critic (cronologie, postfaţă). În 2-3 ani am avea 30-40 de antologii ca lumea ale poeţilor americani esenţiali.
RăspundețiȘtergereDe acord cu ușurătatea Locului nimănui, credeam că mi se pare mie...
RăspundețiȘtergeremarianne moore
RăspundețiȘtergereCl. K., esti rau! Mimi se referea la Bruce Dickinson. Ca si tine, a avut un lapsus. Si daca tot ne-ai cerut parerea, ne spui cum ti se par propunerile noastre?
RăspundețiȘtergereEu nu ii stiu sau nu mi-i amintesc pe Robert Pinsky, Frederick Seidel, Amy Gerstler, Paul Farley, A.R. Ammons... Asa ca mi-a prins bine discutia pe care ai lansat-o.
RăspundețiȘtergeream tradus la un moment dat ceva din Pinsky: http://unanotimpinberceni.blogspot.com/2010/01/un-poem-de-robert-pinsky.html
RăspundețiȘtergereiar Ammons e un poet foarte tare dpdv al tehnicii poetice
pe restul nu-i ştiu nici eu, deci e bună discuţia asta
k.
Da, e foartă bună, atât de bună încât ar fi păcat să rămână doar o discuţie & o listă. :)
RăspundețiȘtergereÎnsă n-aş fi aşa de ultimativ - în fond, ar mai fi ceva timp, Mircea Ivănescu a făcut antologia pe la 55 de ani - nu zic că trebuie să lăsăm să treacă vremea până atunci, dar se poate lucra şi ceva mai lent & mereuţ. :)
bring it on, tati:) ii dam noi de capat neaparat kenneth goldsmith. nici una engleza de azi nu e de aruncat si uite-asa ajungem incet incet la ce vb. fb.
RăspundețiȘtergereDar de micuţa LIRICĂ AMERICANĂ CONTEMPORANĂ, Traducere şi prefaţă de Virgil Teodorescu şi Petronela Negoşanu, Editura Albatros, 1980 - ce ziceţi? Ea are o copertă verde-sidefiu şi o copertă alb-gălbui, 270 pp. şi costă Lei 4,75. În ea sunt poeme de William Carlos Williams, Ezra Pound, Babette Deutsch, Keneth Rexroth, Theodor Roethke, Kenneth Patchen, Charles Olson, William Stafford, James Laughlin, Peter Viereck, Lawrence Ferlinghetti, Robert Duncan, Jack Kerouak,James Dickey, Daniel Hoffman, Denise Levertov, Donald Justice, Bob Kaufman, Keneth Koch,Allen Ginsberg, Robert Creeley,W.D.Snodgrass, Robert Bly, Frank O'Hara, James Merrill, John Ashbery,Barbara Guest, Philip Lamantia, James Wright, W.S.Merwin, Gregory Corso, Joel Oppenheimer,Gary Snyder, Tom Raworth.
RăspundețiȘtergereSunt prea mulţi? Şi asta din cauză că unii sunt prea dataţi? Sau e vreo problemă cu traducerile? Sau antologia asta există numai pentru amatori?
Aştept cu încredere un răspuns sincer :)
nu am citit-o niciodată cu foarte mare atenţie deşi numele cuprinse acolo sunt bune şi foarte bune. dar contează şi cine traduce. Virgil Teodorescu a fost un bun poet suprarealist în tinereţe şi un traducător de bază din limba franceză (îmi amintesc traducerile din Fondane sau Apollinaire), însă nu ştiu cât i se potriveau americanii contemporani lui. sincer, nu am luat foarte în serios cărticica aceea, deşi parcă acolo i-am descoperit pe Rexroth sau Snyder
RăspundețiȘtergerek.
nu cred ca discutii despre cati trebuie sa intre sau daca s-au mai tradus au vreun rost. inca o carte, inca o traducere nu poate face rau. initiativa mi se pare binevenita, asa ca-i salut pe instigatori.
RăspundețiȘtergereSa fim seriosi. Virgil Teodorescu a fost cel mai talentat poet suprarealist din grupul celor 5. Alaturi de Gherasim Luca. Cel mai artificial dintre ei este Gellu Naum, care asa a ramas toata viata, un poet in jurul caruia se agita tot felul de snobi care nu au o expertiza poetica adevarata.
RăspundețiȘtergereun comentariu atât de pe lângă subiect...
RăspundețiȘtergereDupă Auschwitz
RăspundețiȘtergereFuria,
incisivă ca o cange,
pune stăpânire pe mine.
Zilnic,
fiecare nazist,
ia, la ora 8:00 A. M., un copil
şi îl prăjeşte pentru micul dejun
la tigaie.
Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.
Omul este esenţa răutăţii,
spun asta în gura mare.
Omul este o buruiană
care trebuie arsă,
spun asta în gura mare.
Omul
este o pasăre plină de mâl,
spun asta în gura mare.
Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi se scarpină în cur.
Omul cu degete roze la picioare,
cu uimitoarele lui degete de la mâini
nu este un templu,
ci o magherniţă,
spun asta în gura mare.
Fie ca omul să nu mai ridice niciodată ceaşca lui de ceai.
Fie ca omul să nu mai scrie niciodată o carte.
Fie ca omul să nu-şi mai încalţe niciodată pantofii.
Fie ca omul să nu-şi mai poată ridica niciodată privirea
într-o noapte blândă de iulie.
Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată.
Rostesc aceste lucruri în gura mare.
trad Petru Dimofte
sună bine Anne Sexton și-n românește
ȘtergereCel care iubeşte mai mult
RăspundețiȘtergereWystan Hugh Auden
Privind pe cer la stele, ştiu că o fac degeaba,
Din partea lor, eu pot să mă deplasez la naiba,
Dar, pe pământ indiferenţa e-o altă socoteală,
Trebuie să ne ferim atât de om cât şi de fiară.
N-ar fi aiurea ca aştrii să se consume pentru noi
Din dragoste, când noi nu le-o putem întoarce înapoi?
Că două inimi nu iubesc la fel – s'a spus demult,
Prefer atunci, din doi, eu să iubesc mai mult.
Admirator de stele, cum mă cred, şi care
Stele nu dau pe mine-o para nefolositoare,
Nu pot, acum când le văd sus să spun că ar fi
Din ele una ce mi-a lipsit pe timp de zi.
De-ar fi să dispară toţi aştrii sau să moară,
Aş învăţa să mă holbez la bolta goală
Şi să simt că bezna de catran e minunată,
Deşi, s-ar putea, să nu simt chiar de prima dată.
traducere Petru Dimofte
Blues funerar
RăspundețiȘtergereWystan Hugh Auden
Aruncaţi telefonul şi opriţi ceasornicele, iute,
Daţi câinelui un os baban să nu mai latre-n curte,
Trageţi capacul la pian şi-n surdina marşului funebru
Chemaţi bocitoarele, şi scoateţi afară sicriul negru.
Aeroplanele să-înşire din cercuri largi de fum
Litere pe cer, scriind mesajul: El este Mort de-acum.
Puneţi mătasea doliului la gât alb de porumbei,
Iar poliţiştii să poarte mănuşi negre-n trafic şi pe-alei.
A fost Nordul şi Sudul meu, a fost Estul şi Vestul,
Zilele de lucru, duminicile – şi tot restul,
Amiaza, noaptea, poezia mea ştiută pe de rost,
Credeam că dragostea-i eternă. Am fost prost.
Să n-aud de stele, suflaţi în lampa lor pentru vecie,
Demontaţi soarele şi băgaţi luna la cutie,
Goliţi oceanele, strângeţi pădurea – ‘geaba se dă brează –
Pentru că din clipa asta nimic nu mai contează.
traducere Petru Dimofte
Despre poezia modernă
RăspundețiȘtergereWallace Stevens
Poezia minţii în tentativa de a găsi
Ceea ce este de ajuns; nu este necesar să găsească
Întotdeauna ceea ce caută: scenariul a fost stabilit; se repetă
Doar textul.
Apoi piesa se schimbă
În altceva. Trecutul ei a fost un cadou.
Ea trebuie să trăiască, să se adapteze la limbajul locului.
Trebuie să întâlnească bărbaţii timpului şi să întâlnescă
Femeile timpului. Trebuie să reflecteze asupra războiului
Şi să găsească ceea ce este de ajuns. Trebuie
Să construiască o scenă nouă. Trebuie să urce pe acea scenă
Şi, ca un actor niciodată mulţumit, încet şi meditând,
Să sufle acele cuvinte care în ureche,
În gingaşa ureche a minţii, repetă,
Cu exactitate, ceea ce ea vrea să audă, sunetul
Cărora e ascultat de o audienţă invizibilă,
Nu piesa, ci pe sine însăşi, exprimând
Emoţiile a două persoane în momentul când cele două
Emoţii devin una. Actorul
Este un metafizician în întuneric, dând viaţă
Unui instrument, atingând strune subţiri şi iscând
Sunete care rezonează cu exactitate imediată
Şi care conţin mintea în întregime, mai jos de atât neputând coborî,
Mai sus de atât neavând dorinţă să urce.
Şi trebuie
Să fie dobândirea unei împliniri – poate
Fi un om patinând, o femeie dansând, o femeie
Pieptănându-se. Poezia ca acţiune a minţii.
traducere Petru Dimofte
În casă era linişte şi în lume era calm
RăspundețiȘtergereWallace Stevens
În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară
Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.
Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,
Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care
Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.
Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.
Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi
Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.
traducere Petru Dimofte